28 iunie 1940 – Ziua ocupației sovietice. 83 de ani de la raptul Basarabiei, nordului Bucovinei și Ținutului Herța

Astăzi se împlinesc 83 de ani începutul ocupației sovietice a Basarabiei, nordului Bucovinei și a Ținutului Herta. La 28 iunie 1940, în urma unui ultimatum înaintat de către URSS, Regatul României a cedat teritoriile cerute, cu o suprafață totală 50.762 kilometri pătrați și cu o populație de aproximativ 4 milioane de locuitori, majoritatea etnici români.

Pe 26 iunie 1940, Guvernul Regatului României primea o notă ultimativă din partea reprezentanților URSS, în care i se cerea să cedeze Basarabia și Bucovina de Nord. În acel text, ministrul de externe sovietic Veaceslav Molotov susținea că România ar fi profitat de slăbiciunea militară a Rusiei și a rupt teritoriul Basarabiei din Uniunea Sovietică în 1918, „călcând prin aceasta unitatea seculară a Basarabiei, populată în principal cu ucraineni, cu Republica sovietică ucraineană”.

Astfel, guvernul sovietic cerea Regatului României să înapoieze „cu orice preț” Uniunii sovietice teritoriul Basarabiei și să transmită Uniunii sovietice partea de nord a Bucovinei, cu mențiunea că așteaptă un răspuns nu mai târziu de data de 27 iunie.

România a transmis guvernului sovietic că sunt necesare „negocieri imediate asupra unei largi categorii de probleme”, răspuns ce nu a fost pe placul URSS, care cerea supunere absolută și acceptarea necondiționată, fără negocieri, a condițiilor impuse. Drept urmare, la 27 iunie Rusia a înaintat un al doilea ultimatum, prin care a cerut evacuarea administrației și armatei române din Basarabia și nordul Bucovinei, în decurs de patru zile.

A doua zi, guvernul român condus de Gheorghe Tătărescu, a acceptat să se supună condițiilor sovietice. Decizia de acceptare a ultimatumului sovietic și de executare a unei „retrageri” din Basarabia și nordul Bucovinei a fost luată în Consiliul de Coroană din noaptea de 27- 28 iunie 1940. Ca urmare, toate instalațiile militare au fost cedate fără a fi distruse și fără a se trage un singur foc de armă, armata română având ordin să nu răspundă niciunei provocări.

Peste 200.000 de locuitori de toate etniile s-au refugiat în România în cele câteva zile care au urmat după 28 iunie.

Anexarea Basarabiei de către sovietici a anticipat instaurarea regimului comunist în spațiul românesc după 1944. Întrucât majoritatea etnică românească din Basarabia era alcătuită din țărani, iar această clasă era vizată de măsurile de teroare, represiunea capătă, în mod indirect, un pronunțat caracter antiromânesc.

Distribuie acest articol

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Urmărește ZIUA și pe...

Știrile ZIUA pe Telegram