82 de ani de la eliberarea Basarabiei și Bucovinei de Nord de sub ocupația sovietică 

Astăzi se împlinesc 82 de ani de la eliberarea Basarabiei și Bucovinei de Nord din ghearele regimului stalinist, după ce au fost ocupate în iunie 1940 de trupele sovietice, în urma unui ultimatum dat de Moscova.

Operațiunea militară a început în 22 iunie 1941 și a durat 35 de zile. Campania a început cu renumitul ordin al mareșalului Ion Antonescu care i-a chemat pe ostași să treacă Prutul pentru a ”dezrobi de sub jugul roșu al bolșevismului pe frații cotropiți”.

Planurile pentru eliberarea provinciilor românești au început să fie create imediat după 28 iunie 1940, atunci când Guvernul României a acceptat condiṭiile de evacuare din Basarabia ṣi Bucovina de Nord, în urma unui ultimatum dat de URSS. Armata Roșie ocupă teritoriile românești și anexează abuziv și Ținutul Herța, suprafața totală a provinciilor acaparate fiind de peste 50 700 de kilometri pătrați, cu o populație de peste 3,5 milioane de oameni, majoritatea etnici români.

Peste un an, în data de 22 iunie 1941, România intră în războiul pentru recuperarea teritoriilor. Până în data de 1 iulie se dau lupte grele pentru constituirea „capetelor de pod” pe partea stângă a Prutului. În data de 5 iulie este eliberat Cernăuțiul, iar în 16 iulie – Chișinăul. Peste nouă zile se încheie toată campania de eliberare.

La scurt timp, la Chișinău a avut loc o impresionantă paradă militară, în vara anului 1941. De asemenea, odată cu încheierea campaniei, un discurs istoric a fost transmis la radio și de regele Mihai, care în 1941 împlinea 20 de ani.

”Prin faptele voastre de vitejie, pășim din nou cu fruntea sus, fiindcă jertfa voastră a spălat umilirea și ne-a deschis mândru drum viitorului. Trăiască România și cei care au luptat și sângerat pentru ea!”, se arăta în cuvântarea tânărului monarh român. Potrivit istoricului militar român Alesandru Duțu, în urma campaniei de eliberare, armata română a pierdut peste cinci mii de ostași, aproximativ 4500 au fost dați dispăruți, iar 15 mii au fost răniți.

Distribuie acest articol

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Urmărește ZIUA și pe...

Știrile ZIUA pe Telegram