EDITORIAL | A cui e mai mare?! Dodon își scoate propria-i „paradă”, ca să o măsoare cu cea a Maiei Sandu

După cum era de așteptat, vechiul-noul președinte al socialiștilor moldoveni, Igor Dodon, revine în politica mare călare pe aceeași mârțoagă ideologică de sorginte sovietică. Iar prima acțiune de masă, organizată împreună cu alți fârtați de idei, care, la fel ca el, tânjesc după marasmul comunist de altădată, va avea loc, bineînțeles, de 9 mai.

Cum altfel să-și marcheze teritoriul, decât stropindu-l cu lichidul toxic și puturos, pe care organismul îl elimină periodic, în mod natural? Orice fiară răpitoare face asta, iar mastodontul comunisto-bolșevic nu este o excepție, chit că-i mort de vreo 30 de ani. Să nu cumva să uităm mirosul de urină sovietică, cu care ne obișnuisem înainte să trăim.

Așadar, astupați-vă nasurile, puneți-vă dopuri în urechi, închideți strâns ochii, pentru că urmează nemuritoarea paradă a morților după URSS, cu drapele purpurii și panglici de colorado, imnuri patriotarde din epoca de tristă faimă și multe-multe garoafe leniniste. N-avem ce face, suntem blestemați ca, în loc să renaștem odată cu natura și să ne bucurăm de frumusețile nemăsurabile pe care ni le oferă Creația în această perioadă deosebită, să fim cuprinși, an de an, de același întuneric sângeriu și să gemem de oftică și obidă.

Iată că nici războiul criminal din Ucraina nu ne ajută să scăpăm de acest blestem. Dimpotrivă, nu putem decât constata cu durere că războiul adâncește și mai mut prăpastia în care ne aflăm. Că, în loc să ne unească, ne dezbină și mai mult. De fapt, nu războiul ne dezbină, ci necrofagii din politica noastră găunoasă și beteagă, pentru care această dramă de proporții este un mare chilipir. Și nu doar la tabăra morților după URSS mă refer, ci și la cealaltă parte a monedei „stataliste”, care se erijează astăzi în oponenți ai vechiului sistem. Oponenți doar la nivel de orientare geo(poolitică), căci, în esență, sunt o apă ș-un pământ.

Marșul „victoriei”, pe care îl organizează Dodon și Șor, nu este doar o chestiune „tradițională”, menită să ungă sufletele schilodite ale unei părți marginale a societății noastre, care suferă de frustrare cronică. De această dată, e ceva mai mult. Este, în mod sigur, și o replică anticipată pentru un alt marș, pe care îl va organiza cealaltă tabără necrofagă, care, la fel, se înfruptă din plin pe seama războiului. La marșul euroelectoral al Maiei Sandu mă refer, din 21 mai.

Cum să le interzici acum lui Dodon și Șor să-și etaleze potența geo(poolitică), când tu faci același lucru? N-ai cum. Degeaba avem stare de urgență, ea nu ne servește la nimic. Ea e strict pentru tras mai ușor de sfori, pentru pârghii suplimentare, după cum ni s-a explicat, deși acest lucru era clar și fără explicații.

Prin urmare, nu ne rămâne altceva de făcut decât să stăm și să măsurăm a cui potență e mai mare – a lui Dodon sau a Maiei Sandu. Căci vin alegerile degrabă și e bine să știm.

Altfel nu vom ști cum să alegem. Noi doar alte criterii nu avem, e demonstrat.

Distribuie acest articol

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *