Nici o sărbătoare, pe care o prăznuim pe parcursul anului, nu ne unește atât de mult, cum ne unește Paștele Blajinilor. An de an, în această zi, oamenii parcurg sute și chiar mii de kilometri pentru a fi alături de oamenii dragi, vii și morți. O chemare lăuntrică aproape mistică și cu o încărcătură emoțională extraordinară.
Dincolo de partea duhovnicească a sărbătorii, care ne cheamă să facem milostenie și să ne ne rugăm pentru sufletele răposaților, așa cum e creștinește, Paștele Blajinilor mai are un rol – de a ne ține grămăjoară și de a întări liantul între generații.
Dacă n-ar fi existat firul de aur nevăzut, care ne ține legați de înaintașii noștri, n-am fi supraviețuit, probabil, ca neam, în condițiile vitrege în care am trăit atâta timp. Or, relația vie cu cu strămoșii ne-a permis să ne cunoaștem mai bine pe noi înșine, să înțelegem cine suntem, iar asta ne-a ajutat să ne păstrăm credința și identitatea.
Dacă n-ar fi existat Paștele Blajinilor, astăzi mulți copii n-ar mai ști unde le sunt înmormântați bunicii, multe familii s-ar înstrăina, iar oamenii care au crescut și copilărit împreună ar ajunge să nu se mai cunoască, să nu se mai recunoască. Câte amintiri ne răscolește această zi! Vă imaginați că, fără ele, ne-am stinge cu toții în uitare?
Nu-i băgați în seamă pe cei care încearcă să ridiculizeze această frumoasă tradiție, pe care doar la noi o mai întâlnești. Aceștia sunt oameni care suferă de frustrare și singurătate, oameni care își desconsideră obârșia. Dacă ei preferă să rămână singuri, să rămână, nu le putem interzice. Dar noi de ce ar trebui să ne înstrăinăm?
Paștele Blajinilor este Sărbătoarea Învierii Neamului, care succede Învierii Lui Hristos. Păstrați-l, păziți-l, îngrijiți-l, curățați-l de murdăriile lumești și transmiteți-l mai departe. Că cine știe ce vremuri ne așteaptă.
Hristos a Înviat!
