Autoritățile ne anunță că jumătate din satele noastre beneficiază deja de pe urma programului „Satul European”. Nu prea înțeleg în ce constă matematica, deoarece tot autoritățile, mai exact autoritatea, ne anunță că, prin intermediul acestui program, au fost implementate 100 de proiecte „în doar un an de zile”.
Ce presupun aceste proiecte? Într-un sat a fost trasă apă, în altul s-a pus niște lumină pe străzi, în unele localități rurale, în 9 mai exact, a fost construit câte un teren de joacă. S-a mai făcut reparație în câte o grădiniță sau școală și s-au instalat niște panouri fotovoltaice pe alocuri.
Accentuez acest lucru, ca să nu vă imaginați că 100 de localități au devenit „în doar un an de zile” „sate europene”. Sunt aceleași sate ca și până acum, dar care au primit câte „o fărâmitură europeană” între timp. Ca „europenizarea” să fie relativ completă e nevoie ca 100 de proiecte, cel puțin, să fie implementate în fiecare din aceste sate, nu în total.
Și mai e un detaliu care ne pune pe gânduri și ne face să nu împărtășim același optimism pe care îl împărtășește autoritatea. Republica Moldova are 1614 sate. Vorbesc doar despre sate, că mai are și câteva zeci de orașe și orășele, dar, în condițiile în care programul se referă strict la „europenizarea satelor”, lăsăm orașele deoparte.
Așadar, 100 de sate din numărul total înseamnă 6,25%. Dacă ritmul de implementare a proiectelor se va menține, avem nevoie de încă 15 ani, ca în fiecare din aceste sate să ajungă măcar un „proiecțel european”. Dacă mergem pe varianta idealistă (pe care am nuanțat-o mai devreme, adică măcar câte 100 de proiecte în fiecare sat), ar mai trebui să așteptăm cam vreo 150 de ani, ca să ne putem bucura, în sfârșit, de „satele noastre europene”.
Dar va mai exista oare Europa, peste 150 de ani?
