În 13 februarie, ministerul de Externe anunța cu surle și trâmbițe că pune lacătul la ușa Centrului cultural rus de la Chișinău. De ce a activat această instituție culturală (sic!) în toți acești trei ani de război din Ucraina și război hibrid de la noi nimeni nu știe. Ne e și jenă să întrebăm. Dar asta-i altă problemă.
Așadar, toată presa, inclusiv aia „bună”, a dat apăsat, cu titluri de-o șchioapă, că se închide Centrul, crezându-i pe cuvânt pe luptătorii de pe frontul invizibil de la Guvern.
Însă pentru PAS orice promisiune nu e promisiune dacă nu e dezmințită la timp. La scurt timp, și-au adus aminte că este un acord cu Rusia în acest sens și că acest acord trebuie denunțat, că doar n-o să se denunțe singur. A ieșit la câteva zile ministrul Popșoi și a zis că „situația-i sub control”, dar centrul va mai activa câteva luni bune. Până când nu se știe, că nu-s ei atotștiutori să știe chiar tot.
Și când credeam că, iaca-iaca, acordul va fi denunțat, ministrul Culturii, Sergiu Prodan, a zis astăzi că, de fapt, închiderea instituției de propagandă rusească „nu este o urgență și nu este o reacție la o situație urgentă. Este un proces care deja a pornit și pe care îl vom duce până la capăt”.
Ați înțeles? De la „a fost închis”, la „îl vom închide” și până la „nu e urgență închiderea lui” a trecut fix jumătate de lună. În acest ritm, parcă văd că, peste ceva timp, pe coliva centrului cultural rus vor scrie „la mulți ani”, iar sediul instituției îl vor decora cu baloane galbene.
De fapt, de ce ne mirăm și de ce ne grăbim? Noi de vreo patru ani ne scremem să ieșim din CSI și tot nu nu iese nimic. Vorba aia, „așa s-a primit”!
