EDITORIAL | Dacă nu-i laie, atunci poate fi bălaie. Federalizarea, ca alternativă pentru „integrarea în UE”?

Nicolae FEDERIUC

Șansele ca Republica Moldova să înceapă acum negocierile cu UE sunt minime, ca să nu spunem inexistente. Cel mai probabil, vom avea o amânare până în martie, iar atunci se va pune cruce pe ele. Adică nu chiar cruce, dar se vor amâna din nou, până la următorul decembrie, după ce vor fi constituite noile organe de conducere ale UE, ca urmare a alegerilor care vor avea loc. Dar ele, viitoarele instituții europene, s-ar putea să aibă o nouă componentă politico-ideologică și să fie un pic mai reticente față de o potențială extindere…

Pentru PAS și Maia Sandu în particular asta arată periculos. Pentru că, evident, suspendarea „procesului de integrare europeană” va suna pentru ei ca o sentință. Iar în perspectiva perioadei electorale care vine, viitorul lor politic va arăta foarte sumbru. Dar dacă se spulberă și iluzia integrării europene, ce vor mai putea vinde ei electoratului din ce în ce mai nervos?

Așadar, situația-i complicată, iar puterea-i prea apetisantă ca să o lași din mână de bună voie. Dar ce să mai vinzi, când deja ai rămas doar în chiloți? Eventual „reintegrarea țării”, a Republicii Moldova adică. În contextul războiului, care bate pasul pe loc și care-i clar deja că nu se va încheia așa cum își doresc unii, o eventuală soluționare a problemei transnistrene poate deveni teoretic o nouă temă de discuție și un nou obiectiv de interes major, capabil să devieze atenția de la problemele „mărunte”.

Să rezolvi problema transnistreană! Fără sânge, eventual! Sună captivant, în special dacă privești din afară. Mai ales că e clar că trebuie de făcut ceva cu această enclavă explozivă, în condițiile noilor realități! Ambalată bine, povestea poate fi vândută, în mod cert. De aceea, nu putem exclude că acest „colac de salvare” a și fost prins deja de cei care simt că se îneacă, dar nu-s deloc dispuși să cedeze puterea altora.

Vladimir Socor spunea ieri că formatul 5+2 a murit și că ar trebui îngropat la trei metri sub pământ și că acum sunt mult mai eficiente discuțiile 1+1, adică între Chișinău și Tiraspol direct.

Înțelegem, așadar, că aceste discuții se poartă, dacă se face trimitere la ele. Întrebarea este însă în ce măsură pentru Chișinău vorbește Chișinăul, iar pentru Tiraspol – Tiraspolul. Doar nu suntem naivi să credem că asemenea discuții serioase pot fi lăsate pe seama unor… indivizi care îs cam paraleli cu politica, darămite cu geopolitica.

Prin urmare, admit că poziția Chișinăului ar fi, de fapt, cea a cardinalilor din umbră, cu viză de reședință la Berlin, care discută prin intermediul unui anume tip, sforar la Președinție, iar Tiraspolul repetă, evident, textul transmis de la Moscova. De aceea, mai corect ar fi să numim actualul format 2+2, nu 1+1. Prin urmare, „soluția salvatoare”, are la bază, cel mai probabil, vechiul și otrăvitul „Plan Kozak”, de care tot încercăm să scăpăm, dar el nu ne lasă, ca un blestem care nu poate fi dezlegat, întrucât rămânem în continuare prizonierii acelorași interese străine.

Ce vreau să spun? Că nu exclud că, pe agendă, ar fi putut reveni rău famatul proiect de federalizare a Republicii Moldova, foarte bine văzut la Berlin și, cu atât mai mult, la Moscova.

Cine reprezintă Berlinul la noi știți, probabil. Cu Moscova-i mai complicat, că aici se schimbă favoriții la fiecare ciclu electoral și-i greu să-ți dai seama pe cine se pune miza principală. Însă, dacă analizăm atent ultimele evoluții, post-electorale, putem deduce că Moscova ar fi putut trece peste anumite animozități, astfel încât să-și poată folosi potențialul (parlamentar) de care dispune la moment. Pe Dodon și compania îi am în vedere.

Nu-i deloc exclus că și asta să stea în spatele alianțelor împotriva firii, între PAS și PSRM, care se produc pe bandă rulantă la nivel local și care, să recunoaștem, le aduc grave prejudicii de imagine ambelor formațiuni? Că, hai să fim serioși, n-ar risca nimeni cu viitorul politic al unui ditamai partid, într-un context geopolitic atât de fragil, de dragul unor raioane prăpădite, care folos mai că nu-ți aduc, dar probleme și cheltuieli cât încape. Mai ales că există și variante „proeuropene”, destul de realiste. Dar ele se produc totuși, împotriva firii, după cum spuneam, ceea ce înseamnă că ar mai trebui să fie niște motive, nu-i așa?

Cred că „reintegrarea țării” este un subiect suficient de serios și motivant pentru ambele tabere. Doar că ea nu poate fi făcută astăzi, așa cum și-ar dori rușii și nemții. Trebuie modificată blestemata lege din 2005, „cu privire la prevederile de bază ale statutului juridic al localităților din stânga Nistrului”. E greu de anulat această lege, e nevoie vreo 74 de voturi în Parlament pentru asta. Or, aceste voturi ar exista, teoretic, însă doar dacă se înțelege PAS cu PSRM, așa cum se înțeleg astăzi prin raioane.

Posibil să greșesc, dar sfatul meu e să urmăriți totuși acest detaliu. Că, dacă se se ridică acest subiect, temerile se confirmă.

Mai e o chestie – tratatul de frontieră cu România. Să vedem dacă va reveni pe agendă și această problemă. Problema lor, iarăși, a acelorași actori, nu a noastră.

Dacă-i așa, atunci provocarea e majoră. Știți pentru cine, nu-i așa?