EDITORIAL | Scopul real al adunării din 21 mai

Nicolae FEDERIUC

Deși, inițial, majoritatea observatorilor n-a înțeles foarte clar ce se urmărește prin organizarea unei manifestări populare în Piața Marii Adunări Naționale, în data de 21 mai, după consumarea evenimentului propriu-zis, lucrurile încep să devină mai clare. Confuzia a fost creată de însăși Maia Sandu, când a făcut anunțul, deoarece felul în care a formulat scopul i-a băgat pe mulți în ceață.

(1) Unii s-au grăbit să interpreteze mesajul ca pe un îndemn la unitate, adresat tuturor forțelor zis proeuropene, și chiar și-au amintit de celebrul pact de la Snagov din România, din 1996, care a făcut ca toate organizațiile politice existente la acea vreme să propage la unison vectorul de integrare euro-atlantică. Ideea a fost însă dinamitată chiar de către Maia Sandu, care a spus, cu subiect și predicat, că partidele (nici măcar PAS) nu sunt vizate aici și le-a îndemnat voalat să-și caute de treabă. Eventual să ajute la mobilizare, dar să stea cumincioare în spate.

(2) Alții au interpretat mesajul ca pe o tentativă disperată a puterii actuale de a-și reconfirma sprijinul popular, pe fundalul eșecurilor pe bandă rulantă ale guvernării PAS și nemulțumirii crescânde în rândul cetățenilor. Este vorba despre același scenariu aplicat în trecut de guvernările anterioare, care, în momentul în care au ajuns să se confrunte cu o criză acută de imagine, au umplut Piața Marii Adunări Naționale cu oameni aduși din toate colțurile țării (folosind în acest scop tot aparatul administrativ și capacitatea de constrângere de care dispune puterea), încercând să transmită, în acest fel, mesajul că, în pofida aparențelor, se bucură, în continuare, de un important sprijin popular.  

(3) Nu în ultimul rând, acțiunea a fost văzută și ca o replică adresată opoziției filoruse, care nu ratează nicio ocazie de a valorifica politic incapacitatea guvernării PAS de a implementa reforme durabile și de a oferi rezultate palpabile cetățenilor, care să le schimbe viața în bine. Bineînțeles că aici este vorba, în cea mai mare parte, de speculații pure, deoarece orice observator mai atent înțelege că, în spatele revendicărilor de ordin social și economic, se ascunde un interes geopolitic clar, care nu are nimic în comun cu interesul moldovenilor chemați să protesteze. Prin urmare, oamenii aflați pe partea cealaltă a baricadei geopolitice au simțit nevoia să se afirme și au văzut în Maia Sandu un aliat, care, iată, le-a oferit, în sfârșit, posibilitatea de a-și arăta fața și de a le transmite adversarilor geopolitici că ei sunt cu mult mai mulți și cu mult mai puternici, prin urmare, efortul celor din urmă de a readuce Republica Moldova pe orbita Moscovei este zadarnic.

În fond, toate aceste trei tipuri de interpretare a mesajului a ajutat enorm la mobilizare. Partidele de opoziție (proeuropene), care critică guvernarea de dimineața până seara, au luat apă în gură și și-au chemat susținătorii la adunare (p.1); Guvernul lui Recean și deputații din majoritatea parlamentară au aruncat în luptă toate resursele de care dispun, pentru a umple, cu orice preț, PMAN (p.2); Iar lumea supărată pe Putin și pe progeniturile sale de la Chișinău, inclusiv cea neînregimentată politic, a văzut în asta o ocazie foarte bună de a-și exprima public poziția.

Așadar, ideea de „Moldova Europeană”, formulată în așa fel încât singurul lucru clar să fie acela că nimic nu-i clar, a funcționat. Lumea a ieșit masiv în piață, unii de voie, alții de nevoie, dar asta nu mai contează, iar imaginea i-a impresionat pe toți cei menționați, care s-au încărcat cu energie pe o anumită perioadă de timp.

Dar în ce măsură ei au avut cu adevărat de câștigat din asta?

A câștigat ceva opoziția proeuropeană? Nu, nici cea invitată la Președinție, nici cea care a fost ignorată ostentativ. Nici chiar prezența liderilor, alături de susținătorii lor, în PMAN, nu le aduce dividende electorale. Dimpotrivă, i-au făcut să arate mici și neimportanți, în condițiile în care niciunul dintre ei nu a avut loc la masa granzilor (pe scenă). Prin urmare, imaginea de ciugulitori de fărâmituri îi pune într-o lumină și mai proastă.

A câștigat ceva PAS și Guvernul lui Recean? Puțin probabil ca, după această adunare, impresia generală despre activitatea actualei guvernări să se schimbe. Adunarea a fost frumoasă, dar problemele rămân, iar lumea nu poate face abstracție de ele. Așa că vor mai trece câteva zile și lumea va începe din nou să ofteze și să înjure. În plus, Guvernul va mai avea de dat încă și niște explicații cu privire la sumele imense din bugetul de stat pe care le-a cheltuit în acest scop și să lămurească în ce măsură aceste cheltuieli au fost legale și justificate. Nu mai vorbim despre utilizarea masivă a resursei administrative, care, iarăși, nu prea consună cu norma legală general-acceptată.

Au câștigat cetățenii care se simt parte a lumii românești și/sau occidentale? Doar niște satisfacții de moment. Realitatea din teren rămâne însă cea care a fost – societatea  continuă să fie divizată și chiar s-au accentuat ostilitățile, iar paritatea nu s-a schimbat. Alegerile din Găgăuzia confirmă, fără drept de apel, că localele din toamnă pot aduce surprize majore și schimba substanțial tabloul politic al momentului. Altfel spus, chiar dacă or fi mai mulți, numeric vorbind, cei care simt românește și „europenește”, sunt ei oare capabili să și valorifice politic acest potențial? De departe nu.

Așadar, cine a avut de câștigat, până la urmă? Un singur om – Maia Sandu. De altfel, ținta acestui eveniment nici nu a fost în interior. Nu pentru moldoveni s-a făcut această adunare.

Scopul ei a fost, de fapt, să o relegitimeze pe Maia Sandu în fața liderilor occidentali. Să le arate tuturor celor care începeau tot mai des să strâmbe din nas (mai ales de la București), că astăzi nu au pe cine altcineva miza, în afară de ea. Să nu o mai critice pentru eșecurile propriului guvern, deoarece guvernul și partidul care îl susține sunt mici, dar ea e mare. Că ea și PAS-ul nu sunt chiar același lucru (PAS este doar o mică parte din ea), deoarece după ea merg mult mai mulți oameni decât cei care merg după PAS. Că, fără ea, PAS este zero barat (ceea ce este adevărat, în fond).

Occidentul este angajat plenar acum într-o confruntare mortală cu Rusia și aliații săi, iar problemele și preocupările individuale ale moldovenilor sunt ultimul lucru care îl interesează astăzi. Care democrație, care drepturi ale omului, care justiție, care bunăstare, care economie? Chiar crede cineva că pe cei aflați la butoane în Occident, care luptă acum pentru propria supraviețuire, chiar îi interesează ce mânâncă și unde doarme moldoveanul de rând? Nu, ei doar vor să aibă aici un om puternic și de încredere, care să poată anihila orice manifestare antioccidentală, chiar dacă asta presupune suprimarea drepturilor și libertăților fundamentale. Să nu admită, în niciun caz, deschiderea unui nou front antioccidental, chiar în inima Europei.

Iar Maia Sandu nu trebuia decât să reconfirme că anume ea e acel om și că orice vorbă sau manifestare împotriva ei, indiferent de unde vin, afectează direct interesele Occidentului. Iar mesajul transmis duminică Occidentului, din Piața Marii Adunări Naționale, a fost mai mult decât clar pentru toți: cine o controlează pe Maia Sandu controlează Republica Moldova.

În aceste condiții, de cea mai mare provocare are parte acum România, care a fost prinsă între ciocan și nicovală. Viitorul guvern de la București, mai exact. Or, decidenții politici de peste Prut vor trebui să cântărească bine, atunci când se vor aventura să facă politică pe aici, încercând să-și promoveze propriul interes. Or, a cuceri inimile românilor de aici nu e totuna cu a cuceri inima prințesei. Inima prințesei bate un pic altfel.

Românii dintre Prut și Nistru pot fi mulți, sinceri și combativi, dar ei nu decid nimic. Maia Sandu decide, punct! Cei care o controlează, mai exact. Iar dacă Maia Sandu se va supăra pe București sau pe oricine altcineva, șansele acestora de a-și atinge scopurile, fie și parțial, se reduc spre zero.