FOTO | Cooperare între Biserică și Stat, în interesul românilor de pretutindeni. Patriarhia Română și DRP au semnat un acord de colaborare

Patriarhia Română și Departamentul pentru Românii de Pretutindeni au încheiat un acord de colaborare, pentru a promova în comun interesele românilor din afara granițelor țării. Documentul a fost semnat miercuri, 17 mai, de către Patriarhul Daniel, întâi stătătorul Bisericii Ortodoxe Române, și secretarul de stat Gheorghe-Florin Cârciu, anunță Patriarhia, într-un comunicat de presă.

Astfel, cele două instituții ale statului român s-au angajat să-și unească eforturile și să susțină în comun un șir de acțiuni a căror menire este să promoveze cultura, tradițiile și valorile spirituale românești, peste tot unde există comunități de români. Este vorba despre proiecte educaționale pentru românii de pretutindeni, protejarea și revitalizarea tradițiilor și obiceiurilor românești, susținerea manifestărilor culturale, în țară și în străinătate, construcția, repararea, conservarea și dotarea bisericilor, renovarea și întreținerea muzeelor, caselor memoriale, monumentelor istorice, cimitirelor, construcția, renovarea, întreținerea și dotarea bibliotecilor românilor de pretutindeni etc.

De asemenea, Patriarhia Română s-a oferit să susțină proiectele promovate de Departamentul pentru Românii de Pretutindeni, inclusiv prin punerea la dispoziție, în măsura posibilităților, a spațiilor folosite de parohiile românești, în special în zonele în care nu există misiuni diplomatice ale României.

În același timp, părțile vor efectua demersuri comune pentru desfășurarea, în cadrul proiectului Școala de Duminică, a orelor de religie, având drept scop familiarizarea copiilor cu credința ortodoxă, cu legătura dintre poporul român și creștinism și cu respectarea libertății religioase.

„Preocupată permanent de importanţa dezvoltării conştiinţei identitare şi de consolidarea legăturilor cu românii din afara României, Patriarhia Română, prin parohiile ortodoxe româneşti din diasporă, organizate în eparhii, se îngrijeşte de întărirea identităţii spirituale, culturale şi naţionale a românilor de pretutindeni.

Departamentul pentru Românii de Pretutindeni, prin competenţele şi atribuţiile sale în ceea ce privește elaborarea și aplicarea politicii Statului român în domeniul relațiilor cu comunitățile românești din afara frontierelor României, sprijină activitatea românilor de pretutindeni şi acordă finanţări nerambursabile şi alte mijloace de sprijin financiar, cu respectarea principiilor liberei concurenţe, eficacităţii, transparenţei şi tratamentului egal”, se menționează în comunicat.

Distribuie acest articol

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Urmărește ZIUA și pe...

Știrile ZIUA pe Telegram