Zilele trecute, jurnalistul român Ion Cristoiu i-a „pus la respect”, la emisiunea lui Robert Turcescu, pe cei care sugerează, mai apăsat sau mai discret, că România ar putea să profite (în sensul pozitiv al termenului) de criza geopolitică actuală, dar și de situația disperată în care se află Republica Moldova, și să-și reîntregească țara, adică să readucă Basarabia în sânul țării-mamă.
Totul a pornit de la o ipoteză lansată de un portal unionist de la Chișinău, care susține că o asemenea opțiune este analizată la cel mai înalt nivel, la Chișinău, București și chiar la Bruxelles. O fi sau nu o fi adevărat, nu se știe deocamdată, cert este însă că subiectul a provocat rumori și a împărțit comentatorii în două tabere, pro și contra. Bine, aceste tabere au existat întotdeauna, interesant este altceva – argumentele pe care le invocă opozanții curentului unionist și care se schimbă, de fiecare dată, în funcție de context. Or, „instabilitatea” în argumentație se atestă anume în tabăra antiunioniștilor, pentru că, de partea cealaltă, e rigiditate de stâncă, în cea mai mare parte, iar accentul se pune nu atât pe argumente (în unele cazuri infantile de-a dreptul), ci mai mult pe trăirile lăuntrice și dorința sinceră de a repara o nedreptate istorică sau de a scăpa de acest coșmar fără sfârșit.
Totuși, de această dată, argumentul unioniștilor stă destul de țapăn pe picioare și a cam creat derută în tabăra adversarilor. Este vorba despre asemănarea izbitoare a situației de azi cu cea din 1918, când, ca urmare a războiului și a incertidinii în care se pomenise Rusia, România și-a recuperat teritoriile pierdute și a devenit… Mare. Desigur, pe lângă asemănări există și foarte multe deosebiri, dar să negi apariția acestei ferestre de oportunitate este destul de complicat. Prin urmare, se caută alte argumente, contextuale, care să omoare din start ideea și să nu-i permită să se extindă prea mult.
Suprinzător cumva, anume asta a încercat să facă și jurnalistul Ion Cristoiu, ceea ce, sincer, îl cam descalifică, profesional, cel puțin. Or, el a încercat să convingă audiența că, astăzi, Republica Moldova ar fi un „măr otrăvit”, întins Bucureștiului de către dușmanii României. Cine anume sunt acei dușmani nu s-a specificat expres, fiecare a fost lăsat liber să-și facă propria listă. Cristoiu s-a limitat la doar a explica în ce constă „pericolul” și ce riscă România, dacă ar mușca „momeala”. Aici a început călcatul prin străchini propriu-zis.
Iată principalele teze: 1) Republica Moldova e săracă și ar deveni o povară grea pentru România; 2) Trei sferturi (!) dintre basarabeni sunt rusificați iremediabil și va fi imposibil de-i asimilat, respectiv, vor deveni un fel de cal troian rusesc în România; 3) Majoritatea absolută a basarabenilor lucrează la Moscova, nu „la Bruxelles” (cu sensul de Occident), prin urmare, legătura lor cu vechea metropolă este nu doar sufletească, dar și foarte practică. Mai mult, știți cu ce se ocupă moldovenii la Moscova? Au monopolizat piețele și fac bișniță cu rușii, iată așa!
Cu titlu de paranteză, vă atrag atenția că, în anul Centenarului, când, de asemenea, se vorbea despre unire mai mult decât de obicei, argumentul forte al antiunioniștilor era că asta ar însemna „unirea a două oligarhii”. Prin urmare, „poporul deșteptat” de pe ambele maluri ale Prutului a #REZIST-at destoinic atunci…
Sigur, pentru un român de rând din România, care cunoaște Basarabia doar din cărțile de istorie și de la televizor, aceste argumente pot părea destul de pertinente. Mai ales când sunt vociferate de cineva care are totuși o anumită autoritate. Pentru cei de la noi însă, aceste vorbe sună ca o sentință nedreaptă, cel puțin din considerentul că se sprijină pe falsuri grosolane. Să le luăm pe rând.
1. Republica Moldova este o țară săracă și ar vulnerabiliza România, în cazul unei uniri. Teoretic este așa, doar că aici există niște nuanțe. Sărăcia moldovenilor, despre care se tot vorbește cu sau fără ocazie, se raportează exclusiv la statisticile oficiale – pib-uri, șmiburi etc. Ceea ce nu se spune însă este că legătura propriu-zisă dintre stat și cetățeni este una mai mult formală, prin urmare, cifrele oficiale sunt departe de cele reale. Adică moldovenii una spun și alta fumează, cum s-ar zice, pentru că, dacă aceste date ar fi reale, majoritatea absolutisimă a oamenilor de aici ar fi trebuit de mult să moară de foame. La propriu. Dar iată că nu mor. De ce? Pentru că majoritatea absolută e pe cont propriu și nu dă o ceapă degerată pe acest stat beteag. Îl fentează la fiecare curbă. Da, există și multă sărăcie pe aici, mai ales în satele izolate, care au ajuns să fie populate doar de bătrâni. Dar această situație nu este foarte diferită, să știți, de cea din România, care are și ea destule astfel de sate. Această problemă este mai mult de ordin administrativ-teritorial și poate fi soluționată nu atât prin majorarea pensiilor, cât printr-o reformă de fond, care ar reorganiza din temelii sistemul de administrare a localităților.
Mai pe scurt, evident că o eventuală alipire la România a câtorva noi județe, dominate în prezent de haos și incertitudine, și înfierea a două milioane și ceva de suflete ar reduce, în primă fază cel puțin, ritmul de dezvoltare a României. În mod sigur, România ar pierde poziția de lider la acest capitol în Uniunea Europeană, cu care se mândrește astăzi. Pe de altă parte, dacă situația ar fi gestionată corect, în perspectivă, acest handicap s-ar putea transforma într-un mare avantaj, pentru că vorbim aici despre acapararea unor noi resurse, atât umane, cât și materiale. De bine, de rău, moldovenii basarabeni au demonstrat că sunt capabili să supraviețuiască până și în cele mai vitrege condiții, fapt care nu e deloc de neglijat, dacă privim situația în ansamblu. Pentru că aici vorbim despre o experiență acumulată în timp, care ar putea fi utilă, în cazul unor investiții și strategii bine gândite.
Nu în ultimul rând, dacă ar fi să ne comparăm cu ucrainenii (chiar dacă știm cu toții că românii nu sunt ucraineni), formularea riscurilor în această cheie arată mai mult decât jenant. Or, ucrainenii își sacrifică viețile la propriu, pentru fiecare bucată de pământ, de care au fost deposedați în mod abuziv și nici nu se pune problema acolo că reintegrarea ulterioară a teritoriilor recuperate va implica costuri uriașe, infinit mai mari decât cele pe care le-ar suporta România în cazul unirii cu Republica Moldova.
Trandafir de la Moldova, te-aș iubi dar nu-ți știu slova
2. Trei sferturi dintre românii basarabeni au fost deznaționalizați total și rusificați iremediabil. Chiar sunt curios ce a vrut să spună autorul și pe ce se bazează când afirmă așa ceva. Pentru că o astfel de afirmație, aruncată în gol fără nicio explicație, ridică anumite semne de întrebare și chiar sună jignitor. Ce au în vedere Cristoiu și alții când afirmă așa ceva? Că vorbim mai mult rusește decât românește și ne identificăm cu matușka Rusie, nu cu maica România? În mod sigur că asta se are în vedere, pentru că foarte mulți români consideră așa, ceea ce este departe de a fi adevărat.
Bineînțeles că, dacă treci o dată în viață Prutul și nu te oprești decât în Chișinău sau Bălți, e posibil să-ți faci o asemenea impresie. Doar că această impresie este extrem de subiectivă. Da, dacă te limitezi la a vizita mall-urile și cuburile de noapte, vei auzi rusa la tot pasul. Știți de ce? Pentru că, la călduț, în comerț și servicii, lucrează rusofoni, în mare parte, mai puțin vorbitori de română. Pe exponenții populației majoritare, care prestează diverse servicii în locuri publice, îi găsești mai degrabă prin piețe și prin alte zone mai puțin confortabile. Este o tradiție veche, care se perpetuează încă din perioada sovietică. Încă de atunci, orașele (considerate ca fiind un element central al civilizației) au fost atribuite cu titlu de exclusivitate veneticilor care ne-au ocupat și care s-au bucurat atunci de o atitudine mai mult decât preferențială. Deși lucrurile s-au schimbat considerabil între timp, această discrepanță încă mai poate fi observată.
Regretatul profesor și filozof român Valentin Mureșan avea o metodă inedită de a cerceta esența și particularitățile poporului băștinaș, atunci când vizita o țară străină. În primul rând, facea câte o tură prin piețe și vorbea cu oamenii de acolo. Asta deoarece, potrivit lui, piața este locul care îți oferă cea mai bună imagine de ansamblu și te ajută să vezi fondul, nu aparențele. Altfel spus, îți oferă cel mai exact și reprezentativ eșantion de sondare a opiniei publice. Un exercițiu interesant, pe care îl recomand fraților de peste Prut care vin câteodată pe la noi și își fac concluzii pripite. În Chișinău avem o piață foarte mare, chiar în centrul urbei. Mergeți acolo și veți vedea mai bine cum arată Republica Moldova reală și care este limba pe care o vorbesc majoritatea cetățenilor.
Cel mai recent recensământ, care s-a desfășurat în 2014, arată că moldovenii vorbitori de română (numită și moldovenească de către unii, din motive cunoscute) reprezintă o majoritate zdrobitoare în Republica Moldova, de peste 83 la sută. Etnicii ruși sunt însă o minoritate infimă, de 4,1%, mai mică chiar decât cea găgăuză. Cei mai mulți neromâni sunt ucrainenii, care însumează 6,6%. Mai sunt bulgarii, cu mai puțin de doi la sută, restul nu contează, numeric vorbind. Privit din această perspectivă, statul Republica Moldova arată ca un stat național get-beget.
A, că mulți moldoveni nu conștientizează că-s și români, în egală măsură, nu înseamnă că-s lipsiți cu totul de identitate. Faptul că o bună parte se consideră doar moldoveni nu înseamnă automat că-s rusificați și că se cred parte a Rusiei. Nu, ei se identifică, în majoritatea lor, cu… Republica Moldova sau cu Moldova, mai exact. Aia a lui Ștefan cel Mare. Este și asta, desigur, o consecință a rusificării, dar de aici și până a spune că oamenii aceștia sunt irecuperabili este, delicat vorbind, o mare diversiune.
Ar mai fi bine să se știe că proporția celor care vorbesc fluent rusește este foarte mică printre moldoveni. Majoritatea doar o înțeleg, dar se exprimă foarte stângaci și rudimentar în această limbă. Iar tendința este mai mult decât descurajatoare pentru Rusia, din acest punct de vedere, pentru că foarte mulți tineri de astăzi (moldoveni) nu mai cunosc rusa deloc. În orașe inclusiv, unde se întâlnesc cu ea mult mai des.
Apropo, toate sondajele de opinie arată că aproape 40 la sută din populația RM ar vota pentru unirea cu România, în cazul unui referendum. Asta deși nimeni, niciodată, nu a abordat la modul serios acest subiect. În plus, faptul că mai mulți ar vota împotrivă astăzi nu-i face automat filoruși. Să știți că avem foarte mulți „moldoveniști” și în tabăra „proeuropeană”. Inclusiv draga voastră Maia Sandu e „statalistă”. În aceste condiții, unde-s cele trei sferturi de rusofili, stimate domn?
3. Majoritatea moldovenilor plecați peste hotare se află la Moscova, nu „la Bruxelles”. Serios? De unde așa date? Eu și noi toți avem cu totul altă informație și anume că din cei peste 1,2 milioane de cetățeni moldoveni, care au plecat temporar sau definitiv în străinătate, doar puțin peste 300 de mii au ales Rusia drept țară de destinație. Și astea-s datele oficiale de acum doi ani. Între timp, odată cu invazia rusă în Ucraina, situația s-a schimbat considerabil, deoarece moldovenii au părăsit pe un cap Rusia, iar numărul lor s-a redus cu două treimi, potrivit Ministerului de Externe de la Chișinău. Asta înseamnă că, în momentul de față, la Moscova și în alte regiuni din Rusia se află în jur de 100 de mii de moldoveni. 100 de mii din 1,2 milioane! Cum se calculează majoritățile la București, îmi spuneți și mie?
Cu titlu de informare, vă mai comunic că cei mai mulți moldoveni plecați în Rusia la muncă lucrează în construcții, nu în comerț, cum le spune românilor domnul Cristoiu. Cu bișnița la Moscova se ocupă preponderent caucazienii, iar piețele sunt monopolizate, în cea mai mare parte, de armeni, nicidecum de moldoveni. Mergeți acolo și vedeți, dacă nu credeți.
Așa că, frați români de peste Prut, mai documentați-vă, înainte de a dezbate în public asemenea subiecte sensibile. Nici măcar nu de dragul moldovenilor abandonați de patria-mamă, ci de dragul Adevărului.
