O pensionară a crezut că investește 400 de mii de lei într-o afacere cu criptomonede, dar a fost înșelată de un grup de escroci 

Centrul Național Anticorupție (CNA) și procurorii municipiului Chișinău fac mai multe percheziții în Chișinău, Edineț și Ungheni, într-un dosar de escrocherie. 

Potrivit datelor preliminare, un grup de persoane din care fac parte atât cetățeni ai R.Moldova, dar și ai altor state, abuzând de încrederea unei persoane în etate, ar fi convins-o să investească 400 000 de lei prin intermediul unor platforme online de tranzacționare a criptomonedelor, deposedînd-o ulterior de întreaga sumă.

În urma acțiunilor de urmărire penală, de la domiciliile suspecților au fost ridicate dispozitive electronice de stocare a informațiilor, persoanele vizate în acest caz urmând a fi audiate. Cercetările pe caz continuă sub conducerea procesuală a procurorilor din Chișinău. 

Distribuie acest articol

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Urmărește ZIUA și pe...

Știrile ZIUA pe Telegram