Pe fundalul redresării economii globale, inflația a scăzut simțitor în Moldova, în ultimele luni, arată datele Băncii Centrale

Inflația continuă să scadă în Republica Moldova, conform datelor Băncii Naționale. Cifrele recente arată că rata inflației a coborât de la 18,1% în aprilie la 10,8% în iulie. Într-o conferință de presă, Octavian Armașu, guvernatorul BNM, a afirmat că estimările indică o continuare a scăderii inflației, cu obiectivul de a ajunge la 5% în luna octombrie.

Această direcție descendentă a inflației este atribuită adoptării măsurilor restrictive de politică monetară în 2022. După atingerea vârfului de 34,6% în octombrie 2022, inflația a început să scadă, continuând trendul descendent și în prima jumătate a anului curent.

„Totuși, valoarea actuală încă mare a ratei anuale a IPC reflectă efectul presiunilor inflaționiste pronunțate din anul precedent asociate, preponderent, ajustărilor de tarife, efectelor secundare ale acestora, consecințelor războiului din Ucraina, precum și condițiilor secetoase din vara precedentă, dar și vremii mai reci din primăvara anului curent. În același timp, presiuni inflaționiste suplimentare în prima parte a anului curent au fost exercitate de ajustarea accizelor”, mai menționează reprezentanții BNM.

Se preconizează că inflația va continua să scadă în trimestrul III și va atinge nivelul țintit în octombrie. Această tendință este susținută de cererea internă moderată, scăderea prețului la energia electrică și efectele favorabile ale perioadei de bază în anul precedent.

Rata de bază, redusă până la șase la sută anual

Pe piața internațională, prețurile resurselor energetice și ale produselor alimentare au început să se stabilizeze, cu excepția cotațiilor la zahăr, care reflectă îngrijorările legate de recolta de trestie de zahăr din Brazilia. Situația tensionată în regiune, precum și volatilitatea prețurilor la resursele energetice, continuă să creeze incertitudini în prognoza inflației pe termen scurt și mediu.

În ceea ce privește economia moldovenească, aceasta continuă să se recupereze treptat după declinul din 2022. Datele BNM arată că în trimestrul II al acestui an, veniturile și cheltuielile bugetului public național au crescut semnificativ. Totodată, condițiile monetare reale sunt în scădere, ceea ce ar putea sprijini creșterea economică în viitor.

Pe fondul acestor evoluții, Banca Națională a Moldovei a redus rata de bază aplicată la operațiunile de politică monetară în mai și iunie, de la 10% la 6% anual. Această decizie vizează menținerea inflației în apropierea țintei de 5% pe termen mediu și susținerea creșterii economice.

Distribuie acest articol

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Urmărește ZIUA și pe...

Știrile ZIUA pe Telegram