DEJA VU! Starea de urgență, prelungită cu încă 60 de zile

Parlamentul a aprobat proiectul de hotărâre privind prelungirea stării de urgență pentru încă 60 de zile, la solicitarea Guvernului. Decizia a fost luată cu votul a 60 de deputați ai majorității PAS și în lipsa opoziției. Partidul ȘOR a boicotat ședința, iar Blocul Comuniștilor și Socialiștilor a părăsit plenul Parlamentului în timpul examinării proiectului, în semn de protest.

„Având în vedere menținerea în continuare a provocărilor de natură energetică, umanitară, socială și de securitate, generate de războiul care încă se află în desfășurare în statul vecin, considerăm necesară prelungirea stării de urgență, pentru ca autoritățile RM să poată dispune de posibilitatea de intervenție promptă în cazul necesității luării unor decizii suplimentare celor prevăzute de cadrul juridic existent”, a argumentat premierul Natalia Gavrilița.

Fracțiunea BCS nu a participat la dezbaterile și votarea proiectului de prelungire a stării de urgență în țară.

„Deja a câta oară ni se propune prelungirea stării de urgență și apare întrebarea: dar guvernul nostru, noi toți putem lucra în condiții normale și nu extraordinare? Care sunt avantajele acestei stări de urgență, cu excepția facilitării acțiunilor Guvernului în luarea unor măsuri ce ar putea provoca mai multe dezbateri în Parlament, sau chiar revolte? Așa cum noi nu vedem necesitatea unei stări de urgență și prelungirii acesteia, fracțiunea noastră nu va participa la dezbateri și părăsește sala de ședințe a Parlamentului în semn de protest”, a spus comunistul Oleg Reidman.

Instituită pe 24 februarie 2022, odată cu izbucnirea războiului în Ucraina, starea de urgență a fost prelungită de fiecare dată când expira termenul, astfel încât, în toată această perioadă, Republica Moldova a fost condusă prin intermediul Comisiei pentru Situații Excepționale. Mai mult decât atât, și înainte de război, guvernarea PAS a instituit în două rânduri situație excepțională, odată cu declanșarea crizei energetice, în toamna anului 2021. Mai mulți experți, dar și reprezentanți ai opoziției consideră că scopul real al actualei puteri este să ocolească, sub acest pretext, procedurile și normele legale, în special în ceea ce privește achizițiile publice, dar și să elimine Parlamentul din sfera de luare a deciziilor. Asta deși PAS deține o majoritate covârșitoare în legislativ, de 64 de mandate.

Distribuie acest articol

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Urmărește ZIUA și pe...

Știrile ZIUA pe Telegram