SONDAJ | PAS va pierde în viitorul Parlament aproximativ 20 de deputați. În legislativ urmează să ajungă patru forțe politice

În viitorul Parlament vor ajunge, cu siguranță, patru forțe politice, însă niciuna nu va obține majoritatea. Cel puțin așa arată un nou sondaj al Companiei iData, potrivit căruia, după următoarele alegeri parlamentare, Partidul Acțiune și Solidaritate va pierde aproximativ 20 de deputați.

Studiul arată că din totalul persoanelor chestionate, 27,2 la sută au declarat că ar vota cu PAS, Partidul Socialiștilor ar obține 13,3 la sută, urmat de Blocul „Victorie”, cu un scor de 11,8%. De asemenea, puțin peste pragul electoral va acumula și formațiunea „Partidul Nostru”, care este cotat cu 5,1% din voturi.

Totodată, din analiza rezultatelor preferințelor participanților care au o opțiune clară de vot, atunci în viitorul legislativ, pe lângă cele patru forțe menționate, urmează să mai intre și Partidul Comuniștilor și Blocul „Alternativa”.

În urma distribuirii făcute de autorii sondajului, PAS nu va deține majoritatea în legislativ și ar obține 45 de mandate, PSRM ar avea 22 de locuri, Blocul „Victorie” – 19, iar formațiunea „Partidul Nostru” – 8 mandate.

Sondajul a fost realizat în perioada 13-24 februarie pe un eșantion de 1005 persoane din 315 localități. Marja de eroare este de 3%.

Distribuie acest articol

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Urmărește ZIUA și pe...

Știrile ZIUA pe Telegram