Ieri a fost ziua mondială a teatrului, iar secretarul executiv al PSRM, Vlad Bătrâncea a ieșit pe scena Parlamentului de la Chișinău și a anunțat că vrea să interzică traseisimul politic. Mai vrea o dată, căci a mai vrut acum câțiva ani, însă nu a găsit consens politic larg pe acest subiect în Parlament.
Supărat că îi fug deputații la Partidul „ȘOR”, Bătrâncea i-a amenințat cu judecata pe cei doi parlamentari transfugi, Alexandr Nesterovschi și Irina Lozovan, și le-a amintit că traseiștii nu au cum să aibă viitor politic. Unii poate nu vor avea, alții însă au fost mai norocoși.
Pentru că, din 2011 încoace, de când l-a părăsit pe Vladimir Voronin și li s-a alăturat „transfugilor” Dodon, Greceanîi și Abramciuc, viitorul politic al lui Bătrâncea n-a fost atât de întunecat. Dimpotrivă, chiar a strălucit, pe alocuri. Apogeul strălucirii sale a fost atunci când a rupt, în plenul Parlamentului, harta României Mari. Bătrâncea are o problemă cu transfugii atâta timp cât nu are treabă cu ei.
Ipocrizia politică nu e o noutate. Face parte din peisaj. E pretutindeni, însă ea trebuie demascată. Iar Bătrâncea duduie de ipocrizie la acest capitol. Ca majoritatea politicienilor, deputatul socialist suferă de un soi de indignare selectivă: când deputații vin în partidul tău, sunt curajoși și liberi, când pleacă – sunt lași și vânduți. Traseismul devine o problemă doar atunci când se termină banii. Când sunt bani, traseismul e bun, chiar indicat.
Ce uită să spună Bătrâncea e că aproape întreaga clasă politică moldovenească a fost construită în jurul fenomenului traseismului politic. Unii au plecat, alții au venit. Un carusel continuu. Și lucrurile nu par că se vor schimba. Neschimbat va rămâne și traseismul ipocriziei de la un partid la altul.
