Președintele Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, a anunțat astăzi deschiderea oficială a negocierilor de aderare cu Ucraina și Moldova, prin intermediul unui mesaj video postat pe rețeaua de socializare X.
„Este o veste foarte bună că astăzi Uniunea Europeană deschide negocierile de aderare cu Ucraina și Moldova. Ne aflăm în pragul unui moment semnificativ și transformator pentru aceste două țări și pentru Uniunea noastră. Și sărbătorim valorile și principiile care ne unesc. UE a fost întotdeauna mai mult decât o uniune politică și economică. Este o dovadă a aspirației noastre colective pentru pace, securitate, democrație și prosperitate” a declarat von der Leyen.
Președintele Comisiei Europene a subliniat că popoarele Ucrainei și Moldovei și-au demonstrat angajamentul și hotărârea de a face parte din proiectul european, chiar și într-o perioadă de război și tulburări, demarând reforme ample în acest sens.
„Ei știu că această călătorie va fi riguroasă și solicitantă. Negocierile de aderare sunt concepute pentru a pregăti candidații pentru responsabilitățile de membru. Acesta este motivul pentru care nu există scurtături. Ne angajăm în aceste negocieri într-un spirit puternic de deschidere, angajament și implicare” a adăugat oficialul european.
Von der Leyen a recunoscut provocările care urmează, dar a evidențiat și oportunitățile imense pentru Moldova, Ucraina și pentru întreaga Uniune Europeană.
„Împreună, putem construi o Europă mai mare, mai dinamică și orientată spre viitor. Așa că vă doresc un început foarte reușit al negocierilor de aderare,” a concluzionat von der Leyen.
Cu un un mesaj similar a venit și preşedintele Parlamentului European, Roberta Metsola.
„Ziua de 25 iunie 2024 va rămâne în istorie. Astăzi începem negocierile cu Ucraina și Moldova în vederea aderării. Acesta este un moment important care ne întărește, care ne leagă ca pe o familie. Viitorul nostru comun începe acum”, a scirs Metsola pe X.
One thought on “VIDEO | Liderii Uniunii Europene salută începerea negocierilor de aderare cu Ucraina și Republica Moldova”