
Comisia Electorală Centrală (CEC) a stabilit pentru 20 iulie 2025 desfășurarea votării repetate (turul 2) pentru alegerea primarului comunei Boldurești, raionul Nisporeni, după ce Curtea de Apel Nord a anulat rezultatele scrutinului din 1 iunie.
Decizia vine în urma unei hotărâri judecătorești definitive din 4 iulie, pe care CEC este obligată să o execute, anunță instituția. Votarea repetată va avea loc pe baza acelorași liste electorale, iar în buletinul de vot vor fi incluși aceiași candidați care au participat în turul doi, în ordinea stabilită anterior de Consiliul electoral al circumscripției Boldurești.
Totodată, CEC a dispus revocarea președinților Consiliului electoral al circumscripției și a biroului electoral al secției de votare nr. 23/11, urmând să fie inițiată procedura de realegere a acestora.
Candidații înscriși în cursă vor trebui să prezinte rapoartele privind finanțarea campaniei electorale, conform prevederilor legale, ami precizează CEC.
Amintim că alegerile locale noi din Boldurești au fost câștigate de fostul primar, Nicanor Ciochină, fost comisar de poliție, învinuit că a accidentat mortal cu mașina un copil de 14 ani din localitate. Acesta a acumulat cele mai multe voturi în turul doi de scrutin, fapt care a stârnit nemulțumiri în spațiul public. Contracandidatul său a cerut renumărarea voturilor, dar rezultatul a rămas neschimbat.
Scrutinul a fost declarat nevalid mai târziu de către instanța de judecată.