La cinci ani de la un caz de contrabandă cu țigări, instanța a dispus confiscarea lotului ilegal de 7,7 milioane de lei

Redacția ZIUAȘtirile zileiSocietate22 octombrie 202561 Views

La aproape cinci ani de la un caz de contrabandă cu țigări, care urmau să ajungă în regiunea transnistreană, instanța a dispus confiscarea lotului ilegal în valoare de 7,7 milioane de lei. Hotărârea Judecătoriei Ștefan Vodă a fost luată la peste trei ani de când dosarul penal a fost trimis în instanță de Procuratura pentru Combaterea Criminalității Organizate și Cauze Speciale.

Cazul a fost deconspirat de procurori și ofițerii Serviciului Vamal, care au scos în vileag faptul că la importarea țigărilor a fost folosită o licență care permitea introducerea în Republica Moldova doar a produselor din tutun care aveau aplicate pe pachet timbre de acciză, pe când în cazul loturilor capturate, pachetele nu erau timbrate. 

Totodată, la solicitarea PCCOCS, instanța de judecată i-a impus companiei care în decembrie 2020 a introdus ilegal în Moldova, cu destinația spre Tiraspol, loturile de țigări, prin punctul de control vamal să achite și peste 1,8 milioane de lei, valoarea camioanelor cu care acestea au fost transportate din Emiratele Arabe Unite.

Suplimentar, prin sentința pronunțată, Judecătoria Căușeni, sediul Ștefan Vodă, a stabilit și amendarea companiei importatoare din Tiraspol cu 500 de mii de lei, potrivit prevederilor Codului Penal. De asemenea, compania nu va avea dreptul să importe mărfuri din străinătate, pe un termen de 4 ani.

Susține proiectul ZIUA
Loading Next Post...
Follow
Search
Loading

Signing-in 3 seconds...

Signing-up 3 seconds...