Reprezentanții statelor europene vor participa la negocierile privind încheierea războiului din Ucraina, programate pentru 10 și 11 noiembrie la Abu Dhabi, sub medierea Statelor Unite. Anunțul a fost făcut duminică
Reprezentanții statelor europene vor participa la negocierile privind încheierea războiului din Ucraina, programate pentru 10 și 11 noiembrie la Abu Dhabi, sub medierea Statelor Unite. Anunțul a fost făcut duminică
Printre persoanele ucise și rănite în atacul armat produs pe 7 noiembrie în centrul orașului polonez Cracovia se numără cetățeni din cinci state străine, a anunțat duminică Ministerul de Interne
Franța va găzdui, pe 9 și 10 noiembrie, reuniunea miniștrilor de Externe ai statelor G7, în cadrul căreia vor fi discutate principalele crize internaționale, cu accent pe războiul din Ucraina,
Autoritățile din Varșovia au decis să intensifice măsurile de securitate în centrul capitalei Poloniei, în urma atacului armat de sâmbătă de la Cracovia, soldat cu șase morți și cel puțin
Până la 300 de persoane, inclusiv numeroși minori, au fost reținute în urma unei razii de amploare desfășurate sâmbătă seara, 7 noiembrie, în centrul Moscovei, în apropierea stației de metrou
Democrații din Congresul SUA pregătesc un nou pachet de asistență militară și de securitate pentru Ucraina, în valoare de aproximativ 15 miliarde de dolari. Inițiativa vine după victoria Partidului Democrat
Premierul Slovaciei, Robert Fico, a declarat că rezultatele referendumului din 2003 privind aderarea țării la Uniunea Europeană au fost falsificate pentru a asigura validarea scrutinului. Afirmațiile au fost făcute în
Deputatul Partidului Nostru, Alexandr Berlinschii, îl acuză pe ministrul Apărării, Anatolie Nosatîi, că dezinformează opinia publică în privința prevederilor proiectului de lege privind starea de asediu și de război. Parlamentarul
Un cetățean al R. Moldova, în vârstă de 29 de ani, a fost expulzat din Italia și trimis la Chișinău, după ce a executat o pedeapsă de un an și
Nemulțumirea față de activitatea cancelarului german Friedrich Merz a atins un nivel record de 82%, potrivit unui sondaj realizat de institutul INSA pentru publicația Bild. Doar 13% dintre respondenți se
Secretarul general al NATO, Mark Rutte, a dezvăluit că a făcut o înțelegere neobișnuită cu președintele ucrainean Volodimir Zelenski. Cei doi intenționează să sărbătorească sfârșitul războiului din Ucraina consumând vin
Poliția poloneză a confirmat descoperirea a încă trei cadavre în locuința bărbatului care a ucis șase persoane și a rănit alte 15 în centrul orașului Cracovia. Victimele sunt părinții și
Președintele Israelului, Isaac Herzog, a decis să-i încredințeze liderului opoziției, Gadi Eisenkot, misiunea de a forma noul guvern, după alegerile parlamentare din 27 octombrie, în urma cărora niciun bloc politic
Șeful Inspectoratului de Poliție Fălești, Denis Ijițchi, în vârstă de 43 de ani, și-a pierdut viața într-un grav accident rutier produs noaptea trecută, pe traseul R-16. În urma impactului a
Șase persoane au fost ucise și alte 15 au fost rănite în urma atacului armat produs în centrul istoric al orașului Cracovia, Polonia. Un bărbat a deschis focul dintr-un autoturism
Un cetățean al R. Moldova, în vârstă de 32 de ani, a fost arestat în Turcia după ce a spart un magazin de bijuterii din Istanbul și a furat 200
Vicepreședintele american JD Vance conduce, de aproximativ două săptămâni, eforturi diplomatice în culise pentru obținerea unui nou acord de încetare a focului cu Iranul și reluarea negocierilor privind programul nuclear
Un atac armat a avut loc în Piața Centrală din orașul polonez Cracovia. Potrivit primelor informații, mai multe persoane au fost ucise, iar altele au fost rănite, după ce dintr-un
Germania ar putea avea, pentru prima dată în istorie, o femeie în funcția de președinte federal. Blocul conservator condus de cancelarul Friedrich Merz intenționează să o nominalizeze pe Ilse Aigner,
O nouă parcare publică, cu 62 de locuri, a fost amenajată pe strada Alba Iulia, 186-188, din sectorul Buiucani al Capitalei. Potrivit Primăriei Chișinău, lucrările au fost finalizate, iar locuitorii
Scăderea temperaturilor în Europa a dus la accelerarea consumului de gaze naturale din depozitele subterane, fiind înregistrate noi recorduri zilnice de extracție. Potrivit gigantului energetic rus Gazprom, pe 5 noiembrie,
Cel puțin 25 de marinari și-au pierdut viața în atacurile asupra navelor comerciale din Strâmtoarea Ormuz și regiunea Golfului Persic de la izbucnirea conflictului dintre Statele Unite și Iran, la
Iranul a anunțat sâmbătă că a eliminat restricțiile privind raza de acțiune a rachetelor sale, într-un moment de tensiuni crescute cu Statele Unite. Anunțul vine după ce oficiali militari iranieni
Rusia a lansat un atac masiv asupra Ucrainei în noaptea de vineri spre sâmbătă folosind 36 de rachete balistice și 172 de drone. Toate rachetele au vizat Kievul și regiunea
Valul de amenințări false cu bombă care a perturbat zeci de zboruri în Europa s-a extins și asupra instituțiilor media. Vineri, mai multe redacții din Irlanda, Bulgaria și Marea Britanie
Președintele american Donald Trump a anunțat înlocuirea șefei de cabinet a Casei Albe, Susie Wiles, cu Stephen Miller, unul dintre cei mai apropiați consilieri ai săi și un principal ideolog
Ministrul Apărării, Anatolie Nosatîi, dezminte informațiile potrivit cărora moldovenii din diaspora ar putea fi aduși forțat în R. Moldova în cazul instituirii stării de asediu sau de război. Oficialul afirmă
Președintele Paraguayului, Santiago Pena, a fost demis vineri printr-un vot aproape unanim al Senatului și plasat ulterior în arest la domiciliu, în urma unui scandal financiar de proporții provocat de
Spațiul aerian al R. Moldova a fost traversat neautorizat, sâmbătă, 7 noiembrie, de două obiecte de tip aerostat. Incidentele au fost înregistrate în raioanele Drochia și Soroca, la un interval
Franța se pregătește sâmbătă pentru o nouă zi de proteste la nivel național, pe fondul nemulțumirilor tot mai mari față de creșterea costului vieții, criza locuințelor și problemele din sistemul
Peste 70 de cercetători și experți din R. Moldova, România, Ucraina, Polonia și Ungaria participă la cea de-a X-a ediție a Conferinței Științifice Internaționale „Latinitate, Romanitate, Românitate”, organizată de Universitatea
În acest weekend, în mai multe sectoare ale capitalei vor fi organizate târguri și iarmaroace cu produse autohtone, fructe și legume de sezon, miere, articole artizanale și alte mărfuri. Potrivit
Noua propunere a administrației președintelui american Donald Trump privind reorganizarea arhitecturii de securitate a Europei, printr-un acord amplu cu Rusia, provoacă îngrijorare în capitalele europene. Oficialii se tem că Washingtonul
Rusia a fost vizată de un val masiv de atacuri cu drone și rachete. Rafinăria de petrol Rosneft din Saratov și fabrica „Proton” din orașul Oriol, care produce componente electronice
Rusia a lansat, noaptea trecută, un atac masiv cu rachete și drone asupra Ucrainei, vizând în special capitala și infrastructura energetică din mai multe regiuni. Podul de Nord din Kiev
Premierul Vasile Tofan admite că eliberarea autorizației de mediu pentru uzina metalurgică din Râbnița (MMZ) ar putea fi discutată în cadrul unui pachet mai larg de negocieri cu administrația separatistă
Valul de amenințări cu bombă din Europa a continuat vineri cu noi incidente în Franța, Cehia, Danemarca și România. Potrivit Reuters, patru aeronave care survolau Franța au fost vizate de
Șefa statului, Maia Sandu, i-a spulberat elanul șefului Comisiei parlamentare pentru securitate, Lilian Carp, care, zilele trecute, nu excludea și un sabotaj intern în cazul atacului cibernetic masiv de la
Secretarul general al NATO, Mark Rutte, consideră puțin probabil ca Rusia sau Ucraina să obțină o victorie clară în războiul declanșat de Moscova în februarie 2022. Potrivit oficialului, conflictul se
Nouă persoane, cu vârste cuprinse între 22 și 43 de ani, suspectate că ar fi estorcat bani de la mai mulți cetățeni din Canada, Marea Britanie și Belgia, au fost
Ministrul Finanțelor, Victoria Belous, a discutat cu șefa statului și cu premierul înainte de a accepta propunerea de a deveni candidatul PAS pentru funcția de primar al Capitalei. Belous a dezvăluit că
Peste 80% dintre angajamentele asumate de administrația municipiului Chișinău în 2023 au fost realizate sau sunt în curs de implementare. Printre proiectele care urmează să fie finalizate se numără reabilitarea
Președintele Maia Sandu susține inițiativa Ministerului Apărării de a revizui legislația privind măsurile în caz de război sau stare de asediu, care a provocat critici virulene în societate. Potrivit ei,
Un grav accident rutier s-a produs vineri dimineață în estul Franței, unde un autobuz care transporta elevi a ieșit de pe carosabil și a ajuns într-un șanț. Cel puțin două
Miliardarul american Elon Musk, proprietarul SpaceX, a redistribuit pe platforma X un mesaj în care furnizarea gratuită a internetului prin satelit Starlink către Ucraina, la începutul invaziei ruse din 2022,
Acum 109 ani, la Chișinău începea să prindă contur una dintre cele mai importante instituții din istoria românilor basarabeni – Sfatul Țării, forul reprezentativ care avea să decidă, în 27 martie 1918,
Președintele Maia Sandu a anunțat că datele personale a circa 450.000 de cetățeni au fost accesate în urma atacului cibernetic asupra infrastructurii digitale guvernamentale, și nu ale 750.000, așa cum
Secretarul de stat american Marco Rubio a negat informațiile potrivit cărora intenționează să demisioneze din administrația președintelui Donald Trump pentru a se pregăti de alegerile prezidențiale din 2028. Declarațiile vin
Acțiunile marilor companii tehnologice din Statele Unite, Europa și Asia s-au prăbușit, ștergând mii de miliarde de dolari din valoarea lor de piață, pe fondul temerilor că victoria democraților la
Proprietarii de case și apartamente vor beneficia de reguli fiscale mai avantajoase la vânzarea locuințelor, începând cu 2027. Persoanele care au avut domiciliul în imobilul vândut cel puțin trei ani
Partidul Socialiștilor (PSRM) pregătește o moțiune de cenzură împotriva Guvernului condus de Vasile Tofan. Liderul formațiunii, Igor Dodon, spune că vrea să-l aducă pe premier în Parlament, împreună cu întregul
Benzina își continuă ieftinirile. Pentru următoarele trei zile, prețul pentru un litru a mai scăzut cu 28 de bani și a coborât la 30,52 de lei, nivel ce nu a
Prima-doamnă a Statelor Unite, Melania Trump, a găzduit la Casa Albă, o întâlnire fără precedent între reprezentanți de rang înalt ai Rusiei și Ucrainei, exprimându-și speranța că armistițiul umanitar din
Noul Congres al Statelor Unite, rezultat în urma alegerilor legislative din 3 noiembrie, va avea un număr record de parlamentari care se identifică public drept membri ai comunității LGBT. Potrivit
Fracțiunea parlamentară a „Partidului Nostru” anunță că nu va participa la consultările organizate de Guvern privind reforma administrației publice locale în formula promovată de guvernarea PAS. În opinia fracțiunii, actuala
Paraguayul traversează o criză politică și financiară majoră după prăbușirea Ueno Bank, una dintre cele mai importante instituții bancare din țară, care a lăsat aproape trei milioane de clienți fără
Astăzi, 6 noiembrie, se împlinesc 90 de ani de la nașterea lui Emil Loteanu, unul dintre cei mai mari regizori ai cinematografiei moldovenești, scenarist, poet și creator al unor filme
Președintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, a anunțat că intenționează să obțină de la Statele Unite deblocarea unui ajutor de 16 miliarde de dolari, promis anterior Kievului, dar care nu a mai
Vacanțele s-au scumpit comparativ cu anii precedenți, pe fondul proceselor inflaționiste și al majorării prețului combustibilului pe piețele externe. Totuși, moldovenii continuă totuși să călătorească, iar destinațiile preferate pentru sezonul
O alertă cu bombă a fost anunțată vineri dimineață la Primăria Chișinău, cu puțin timp înainte ca primarul Ion Ceban să-și prezinte raportul de activitate pentru ultimii trei ani. Poliția
O nouă inițiativă a Guvernului ar putea deveni un motiv de discordie în rândul pensionarilor. Pentru a reduce cheltuielile, executivul examinează soluția introducerii unei indexări parțiale pentru cetățenii moldoveni cu
România va fi cuprinsă de un val de aer polar în acest weekend, care va aduce o răcire accentuată a vremii și temperaturi negative în aproape toate regiunile. Potrivit Administrației
Unirea Republicii Moldova cu România este o chestiune care poate fi decisă doar de către cetățenii moldoveni, iar ordinea în care s-ar produce acest proces și aderarea la Uniunea Europeană
Președintele american Donald Trump s-a întâlnit, joi, la Casa Albă, cu Kirill Dmitriev, emisarul special al liderului rus Vladimir Putin, înaintea unei noi runde de negocieri de pace între Rusia,
Tragedie pe Calea Orheiului din Capitală, în direcția orașului Stăuceni. Un bărbat în vârstă de 40 de ani a fost lovit mortal de un autobuz de pe linia nr. 37,
Premierul Italiei, Giorgia Meloni, a criticat lipsa de coordonare a Uniunii Europene în negocierile pentru încheierea războiului din Ucraina și a cerut desemnarea unui reprezentant unic al blocului comunitar, cu
Un bărbat de 63 de ani și-a pierdut viața într-un accident cu ATV-ul, produs joi după-amiază în extravilanul satului Caracui, raionul Hâncești. Vehiculul s-a răsturnat, iar conducătorul acestuia a murit
Președintele Maia Sandu a convocat pentru vineri, 6 noiembrie, ședința Consiliului Național de Securitate (CNS), în cadrul căreia vor fi examinate „măsurile necesare pentru consolidarea securității cibernetice a Republicii Moldova
Principala restanță a Guvernului, după primele 100 de zile de activitate, este că reformele și deciziile adoptate nu se resimt încă suficient în viața de zi cu zi a oamenilor.
Magistrata Tatiana Bivol, de la Judecătoria Chișinău, luată la întrebări în timpul vettingului pentru reacțiile virtuale, a promovat evaluarea integrității. După ce „inimioarele” la postările unei avocate i s-au părut suspecte
Acordul dintre președintele american Donald Trump și liderul rus Vladimir Putin privind importurile de motorină rusească în Statele Unite riscă să eșueze, după ce două dintre primele trei petroliere care
Comisia Electorală Centrală anunță că își consolidează cooperarea cu TikTok înaintea alegerilor din Găgăuzia din 15 noiembrie, pentru combaterea dezinformării și protejarea integrității scrutinului. La București, vicepreședintele CEC, Pavel Postica,
Prima-doamnă a Statelor Unite, Melania Trump, va găzdui, joi, la Casa Albă, o întâlnire între reprezentanții Rusiei și Ucrainei, într-o nouă inițiativă diplomatică menită să faciliteze dialogul dintre cele două
Bucățile unei drone au fost găsite, în această după-amiază, în apropierea satului Gordinești din raionul Rezina. Fragmentele ale aparatului au fost văzute de localnici, care au sesizat poliția locală. Potrivit
O tornadă puternică a lovit miercuri orașul Chapeco, din statul Santa Catarina, în sudul Braziliei, provocând distrugeri importante la aeroportul local și determinând suspendarea tuturor zborurilor. Rafalele de vânt au
Interdicția Chișinăului pentru liderul separatist Vadim Krasnoselski de a nu părăsi R. Moldova timp de cinci ani ar putea să nu-și mai atingă finalitatea juridică. Măsura restrictivă, anunțată de Guvern
Rețeaua de benzinării Vento a suspendat temporar comercializarea carburanților în 42 de stații de alimentare din cele 91 pe care le deține, începând cu 4 noiembrie, ora 16:00. Potrivit administrației
Prețul benzinei continuă să scadă și a revenit sub pragul de 31 de lei, după două luni și jumătate. Pentru vineri, ANRE anunță că un litru de benzină va fi
Fotbalistul Cristiano Ronaldo, în vârstă de 41 de ani, a anunțat joi, 5 noiembrie, că se retrage de la echipa națională a Portugaliei. Decizia fost anunțată într-un mesaj postat pe contul
Regimul separatist de la Tiraspol devine tot mai dependent economic de Chișinău și de piața Uniunii Europene, în timp ce modelul de supraviețuire bazat pe sprijinul Federației Ruse își epuizează
Deputatul PAS Radu Marian o contrazice pe Victoria Belous, ministru al Finanțelor, și califică drept un fals informația potrivit căreia salariile deputaților se vor dubla din 2027. Parlamentarul susține că,
Un nou val de amenințări cu bombă a afectat astăzi mai multe zboruri comerciale din Europa, provocând aterizări de urgență, devieri de la traseele obișnuite și intervenții ale forțelor de
Un val de atacuri cibernetice a afectat sistemele frigorifice ale supermarketurilor din zece țări europene, provocând distrugerea unor cantități importante de produse alimentare și pagube estimate la milioane de lire
Compania aeriană Polaris Aviation Group va efectua primul zbor comercial pe 5 noiembrie 2026, pe ruta Chișinău–Istanbul. Firma a fost înregistrată în ianuarie 2026 cu un capital social de 100
Parlamentul a declarat ca fiind de utilitate publică de interes național construcția liniei electrice Strășeni-Gutinaș, proiect finanțat de Statele Unite ale Americii cu 130 de milioane de dolari și cunoscut
Prețurile petrolului au înregistrat miercuri, 4 noiembrie, o scădere puternică pe piețele internaționale, după ce vicepreședintele american JD Vance a declarat că războiul cu Iranul este principala cauză a înfrângerii
Un avion de pasageri al companiei Aer Lingus, care efectua joi o cursă de la Dublin spre Roma, a fost deviat și a aterizat la o bază militară din Franța,
Un căruțaș de 45 de ani a murit pe loc în urma unui grav accident, după ce căruța în care se afla a fost lovită în plin de o mașină.
Liderul PDCM, Ion Chicu, îi cere președintelui Parlamentului, Igor Grosu, să respecte procedurile legale în cazul inițiativei opoziției privind suspendarea din funcție a Maiei Sandu. Reacția vine după ce Grosu
Deputații din fracțiunea Partidului Acțiune și Solidaritate (PAS) au respins inițiativa opoziției de a o suspenda din funcția de președinte pe Maia Sandu. Potrivit reprezentanților partidului de guvernare, această inițiativă
Azi se împlinesc 146 de ani de la nașterea lui Mihail Sadoveanu, unul dintre cei mai importanți și prolifici prozatori ai literaturii române din prima jumătate a secolului al XX-lea.
Vicepreședintele american JD Vance încearcă să construiască o nouă alianță politică formată din susținătorii lui Donald Trump care sunt nemulțumiți de politica externă a președintelui, în perspectiva alegerilor prezidențiale din
Liderul separatist de la Tiraspol, Vadim Krasnoselski, va primi interdicția de a părăsi R. Moldova pe un termen de cinci ani. Măsura restrictivă a fost anunțată de Biroul de Reintegrare,
Astăzi, 5 noiembrie, se împlinesc 16 ani de la moartea lui Adrian Păunescu, unul dintre cei mai cunoscuți și influenți poeți români ai secolului XX. Născut în Basarabia, Păunescu a
Președintele Comisiei parlamentare pentru economie, buget și finanțe, Marcel Spatari, susține dublarea salariilor parlamentarilor și spune că majorarea lefurilor este necesară pentru a „restabili ierarhia remunerării în instituțiile statului și
Franța este paralizată parțial astăzi de o nouă grevă națională, la care participă angajați ai căilor ferate, funcționari publici, profesori, studenți și pensionari. Autoritățile au mobilizat 70.000 de polițiști și
Intervenție amplă a pompierilor la un incendiu izbucnit, miercuri seara, la un depozit de tutun din apropierea satului Căpriana din raionul Strășeni. În zonă au fost trimise șase echipe de
Statele Unite lucrează cu Ucraina și Rusia pentru identificarea unei soluții care să asigure o pace durabilă și pentru elaborarea unei arhitecturi de securitate mai ample, menite să împiedice reluarea
Vremea se răcește treptat în acest sfârșit de săptămână, în special pe timp de noapte. Mâine dimineață, în nordul R. Moldova sunt anunțate zero grade, iar în weekend, în orele
Mai multe zboruri comerciale din Europa au fost vizate de amenințări cu bombă, provocând devierea unor aeronave, închiderea temporară a aeroporturilor și mobilizarea avioanelor de luptă. Incidentele au avut loc