
Un cetățean al R. Moldova, în vârstă de 32 de ani, a fost arestat în Turcia după ce a spart un magazin de bijuterii din Istanbul și a furat 200 de inele pe care le credea din aur. Acestea s-au dovedit însă a fi imitații din plastic, amplasate intenționat în vitrină de proprietarul magazinului pentru a preveni pierderile în cazul unui furt. Suspectul a fost prins pe aeroportul Sabiha Gokcen, în timp ce încerca să fugă din țară, relatează agenția turcă DHA.
Incidentul s-a produs în noaptea de 4 noiembrie, într-un magazine de bijuterii din cartierul Orhantepe, districtul Kartal din Istanbul. Potrivit anchetatorilor, bărbatul ar fi copiat codul telecomenzii sistemului de obloane al magazinului, reușind astfel să pătrundă în interior fără dificultate.
Odată intrat în bijuterie, suspectul a luat din vitrină 200 de inele, trei cercei din aur și trei brățări, după care a fugit de la fața locului. Furtul a fost surprins de camerele de supraveghere, iar imaginile au permis polițiștilor să reconstituie acțiunile suspectului.
În timpul investigațiilor, anchetatorii au descoperit că cele 200 de inele, care păreau confecționate din aur, erau de fapt replici din plastic. Proprietarul magazinului le expusese intenționat în vitrină, ca măsură de protecție împotriva hoților.
În schimb, cei trei cercei și cele trei brățări furate erau din aur autentic. Proprietarul a estimat prejudiciul total la aproximativ 150.000 de lire turcești. În urma examinării imaginilor de supraveghere, polițiștii au identificat suspectul și au aflat că acesta intenționa să părăsească Turcia cu avionul.
Bărbatul a fost reținut pe 5 noiembrie, pe aeroportul internațional Sabiha Gokcen din Istanbul, înainte de a se îmbarca într-o cursă spre străinătate. Suspectul, identificat prin inițialele N.M., în vârstă de 32 de ani, intrase în Turcia pe 7 octombrie 2026, în calitate de turist. Potrivit poliției turce, ancheta a stabilit că acesta venise la Istanbul cu intenția de a comite furturi.
După audieri, cetățeanul moldovean a fost prezentat instanței, care a dispus arestarea sa preventivă. Ulterior, acesta a fost transferat într-un penitenciar.