
Vicepreședintele american JD Vance conduce, de aproximativ două săptămâni, eforturi diplomatice în culise pentru obținerea unui nou acord de încetare a focului cu Iranul și reluarea negocierilor privind programul nuclear al Teheranului.
Potrivit Axios, care citează două surse familiarizate cu discuțiile, implicarea directă a lui Vance arată că acesta încearcă să găsească o cale de ieșire din conflictul pe care l-a considerat principalul responsabil pentru înfrângerea severă a republicanilor la alegerile de la mijlocul mandatului din SUA.
Potrivit surselor citate, Vance a discutat aproape zilnic cu premierul Qatarului, Mohammed bin Abdulrahman Al-Thani, cu șeful armatei pakistaneze, mareșalul Asim Munir, și cu alți mediatori implicați în negocierile indirecte dintre Washington și Teheran.
La discuții participă și emisarul special al Casei Albe, Steve Witkoff, precum și Jared Kushner, ginerele și consilierul președintelui Donald Trump.
Una dintre propunerile analizate vizează organizarea, în zilele următoare, a unei reuniuni tehnice între reprezentanții Statelor Unite și Iranului. Deocamdată, însă, întâlnirea nu a fost stabilită.
Cu aproximativ două săptămâni în urmă, Vance i-a trimis o scrisoare lui Mohsen Rezaei, secretarul Consiliului Suprem de Securitate Națională al Iranului și unul dintre apropiații liderului suprem Mojtaba Khamenei. În mesaj, vicepreședintele american a propus reluarea negocierilor directe dintre cele două țări.
Oficiali iranieni au declarat că inițiativa a creat un impuls pozitiv pentru relansarea dialogului diplomatic.
Vance s-a numărat printre cei mai sceptici membri ai cercului apropiat al lui Trump în privința declanșării războiului împotriva Iranului, la sfârșitul lunii februarie, susținând inițial o soluție negociată.
Ulterior, vicepreședintele a condus delegația americană la negocierile din aprilie, desfășurate la Islamabad, și a participat la discuțiile care au dus la semnarea unui memorandum de înțelegere între SUA și Iran, în iunie.
El a condus și o rundă de negocieri directe în Elveția, în urma căreia Teheranul s-a angajat să permită accesul inspectorilor ONU la instalațiile sale nucleare.
Acordul a eșuat însă după reluarea atacurilor asupra navelor comerciale de către Corpul Gardienilor Revoluției Islamice.
Potrivit oficialilor americani și surselor regionale citate de Axios, Donald Trump este dispus, pentru moment, să permită continuarea negocierilor pentru a vedea dacă poate fi obținut un acord.
„Discutăm cu ei”, le-a declarat Trump jurnaliștilor vineri, întrebat ce mesaj are pentru Iran.
Totuși, sursele precizează că armata americană rămâne pregătită să reia bombardamentele într-un interval relativ scurt, dacă președintele va lua o asemenea decizie.
În pofida eforturilor diplomatice, tensiunile militare continuă. Vineri, forțele americane au atacat un lansator de rachete antiaeriene de pe insula iraniană Qeshm, în Strâmtoarea Ormuz, după ce acesta ar fi lansat o rachetă spre un avion militar American. Atacul a fost confirmat de Donald Trump.
Premierul Qatarului, Mohammed bin Abdulrahman Al-Thani, a declarat vineri seară că negocierile au înregistrat unele progrese, deși procesul avansează foarte lent.
„În ultimele două săptămâni am colaborat cu reprezentanți ai administrației americane care au intenția sinceră de a găsi o modalitate de a controla situația și de a reduce tensiunile. Datorită lor și vocilor raționale de la Teheran, am împiedicat situația să scape de sub control”, a declarat oficialul qatarez.
Acesta a precizat că discuțiile cu administrația Trump au continuat și după alegerile americane de la mijlocul mandatului, chiar dacă intensitatea contactelor s-a redus temporar.
Premierul a subliniat că Washingtonul continuă să manifeste interes pentru o soluție diplomatică și că un acord rămâne posibil.
Vineri dimineață, Donald Trump a discutat telefonic și cu emirul Qatarului, șeicul Tamim bin Hamad Al-Thani, despre eforturile de reducere a divergențelor dintre Statele Unite și Iran.
Potrivit unui comunicat al autorităților de la Doha, emirul a pledat pentru continuarea dialogului, evitarea unei noi escaladări regionale și garantarea libertății navigației maritime și a securității aprovizionării cu energie.
Implicarea tot mai puternică a lui Vance în negocieri vine și pe fondul presiunilor politice interne din Statele Unite. Vicepreședintele a declarat miercuri că războiul împotriva Iranului a fost principalul motiv al înfrângerii republicanilor la alegerile din 3 noiembrie.
Potrivit Axios, noua ofensivă diplomatică reflectă încercarea vicepreședintelui de a scoate Statele Unite dintr-un conflict costisitor, fără a renunța la obiectivul Washingtonului de a împiedica Iranul să își reconstruiască programul nuclear militar.