
Ministrul Finanțelor, Victoria Belous, a discutat cu șefa statului și cu premierul înainte de a accepta propunerea de a deveni candidatul PAS pentru funcția de primar al Capitalei. Belous a dezvăluit că oferta a venit din partea liderului partidului, Igor Grosu, iar decizia a fost consultată cu Maia Sandu și Vasile Tofan, în condițiile în care face parte din echipa guvernamentală.
Potrivit oficialului, discuțiile au început încă săptămâna trecută, când a avut consultări cu reprezentanții organizației municipale PAS din fiecare sector al Capitalei, pentru a afla dacă aceștia sunt dispuși să o susțină și să formeze împreună o echipă.
„Am primit această propunere de la domnul președinte al partidului, domnul Grosu, dar, bineînțeles, că am consultat această decizie și cu doamna președinte și cu domnul prim-ministru, luând în considerație că sunt parte a echipei guvernamentale”, a declarat Victoria Belous.
Belous a precizat că anunțul oficial făcut în 2 noiembrie a reprezentat, în esență, o formalitate, întrucât discuțiile și consultările privind candidatura avuseseră loc anterior. Întrebată dacă desemnarea sa este definitivă, în condițiile în care PAS a renunțat deja la un alt candidat anunțat pentru Primăria Chișinău, Belous nu a oferit garanții explicite că nu vor mai exista schimbări. Aceasta a spus însă că, în prezent, nu vede motive pentru care ar renunța la responsabilitatea asumată.
„La moment nu văd factori care m-ar pune să renunț la această responsabilitate”, a afirmat ministrul.
Totodată, Belous a dezvăluit că în interiorul partidului au fost analizate mai multe nume pentru candidatura la Primăria Capitalei, printre care ministrul Infrastructurii, Vladimir Bolea, ministrul Mediului, Gheorghe Hajder, și ea însăși.
Amintim că, în 2 noiembrie, organizația municipală PAS a anunțat că Victoria Belous este propusă pentru funcția de primar general al municipiului Chișinău la alegerile locale din 2027. Formațiunea a invocat experiența acesteia în administrarea finanțelor publice și capacitatea de a gestiona bugetul municipal, de a atrage fonduri europene și de a implementa proiecte de infrastructură.
Anterior, PAS îl desemnase drept candidat pe Alexandru Vornicu, actualul primar al orașului Stăuceni. Acesta fusese susținut de organizația municipală a partidului în iunie 2026, dar pe 12 octombrie și-a anunțat retragerea din cursă, invocând motive personale și familiale.