90 de ani de la nașterea lui Emil Loteanu, „poetul cinematografiei”, cel care a dus filmul moldovenesc pe marile ecrane ale lumii

Astăzi, 6 noiembrie, se împlinesc 90 de ani de la nașterea lui Emil Loteanu, unul dintre cei mai mari regizori ai cinematografiei moldovenești, scenarist, poet și creator al unor filme care au cucerit publicul din întreaga lume. „Lăutarii”, „Șatra” sau „Gingașa și tandra mea fiară” sunt doar câteva dintre capodoperele prin care cineastul și-a înscris numele în istoria cinematografiei universale.

Emil Loteanu s-a născut pe 6 noiembrie 1936, în satul Clocușna, județul Hotin, România, astăzi raionul Ocnița al Republicii Moldova. Copilăria i-a fost marcată de război și de drama refugiului. A ajuns împreună cu mama sa la București, unde și-a petrecut o parte din adolescență și a urmat cursurile Liceului „Sfântul Sava”.

În 1953, a revenit în Basarabia, iar ulterior a plecat la Moscova, unde a studiat actoria și regia de film. A absolvit Institutul Unional de Cinematografie în 1962, după care și-a început activitatea la studioul Moldova-Film din Chișinău.

Debutul său în lungmetraj a fost „Așteptați-ne în zori” (1963), urmat de „Poienile roșii” (1966), care l-au făcut remarcat pentru viziunea artistică aparte, în care poezia, muzica și imaginea se împleteau într-un limbaj cinematografic inconfundabil.

Consacrarea internațională a venit odată cu filmul „Lăutarii” (1971), o poveste despre dragoste, destin și muzică, inspirată din lumea lăutarilor basarabeni. Pelicula, realizată în colaborare cu compozitorul Eugen Doga, a fost distinsă cu premii internaționale, inclusiv la Festivalul de Film de la San Sebastián, și a devenit una dintre cele mai reprezentative producții ale cinematografiei moldovenești.

În 1973, Loteanu și-a continuat cariera la studiourile Mosfilm, unde a realizat filmele care aveau să-i aducă o notorietate și mai mare. „Șatra” (1975), inspirată din proza lui Maxim Gorki, a cunoscut un succes răsunător, fiind distribuită în numeroase țări.

Au urmat „Gingașa și tandra mea fiară” (1978), film rămas celebru inclusiv datorită valsului compus de Eugen Doga, declarat de către UNESCO drept a patra capodoperă muzicală a secolului XX, apoi „Ana Pavlova” (1983), o amplă producție cinematografică dedicată vieții legendarei balerine ruse.

Colaborarea dintre Emil Loteanu și Eugen Doga a dat naștere unora dintre cele mai memorabile creații ale cinematografiei din această parte a Europei. Muzica nu era, în filmele sale, un simplu acompaniament, ci devenea parte a poveștii, exprimând trăirile personajelor și amplificând dramatismul imaginilor.

La sfârșitul anilor ’80, regizorul a revenit la Chișinău, unde s-a implicat în dezvoltarea cinematografiei naționale și în formarea unei noi generații de actori și cineaști. A condus Uniunea Cineaștilor din Moldova și a predat regia și actoria.

Dincolo de platourile de filmare, Emil Loteanu a fost și un poet sensibil, autor al mai multor volume de versuri. Spiritul său romantic, atașamentul față de lumea satului și fascinația pentru libertate, iubire și destinul uman se regăsesc deopotrivă în creația sa literară și cinematografică.

Emil Loteanu s-a stins din viață la 18 aprilie 2003, la Moscova, la vârsta de 66 de ani. A fost înmormântat în cimitirul Vagankovo din capitala Rusiei.

La nouă decenii de la nașterea marelui cineast, în Republica Moldova sunt organizate mai multe evenimente omagiale.

Cu același prilej special, în capitală au fost inaugurată o expoziție de fotografie dedicată vieții și operei sale, la Muzeul de Istorie a Orașului Chișinău (Turnul de Apă). Totodată, la Biblioteca Națională are loc expoziția tematică „Emil Loteanu – 90. Universul unei legende”.

Pentru a-i aduce un omagiu lui Emil Loteanu, postul Realitatea TV din Chișinău va difuza în fiecare seară, la ora 21:00, peliculele sale emblematice, inclusiv filmul biografic „Ana Pavlova”.

De asemenea, în perioada 6-12 noiembrie, Cineplex Loteanu organizează o retrospectivă, unde vor fi proiectate capodoperele sale restaurate, printre care „Lăutarii”, „Șatra” și „Gingașa și tandra mea fiară”.

Loading Next Post...
Urmărește-ne
Search
Loading

Signing-in 3 seconds...

Signing-up 3 seconds...