
Pentru mulți pacienți, momentul în care aud de la stomatolog recomandarea „dintele trebuie scos”, aceasta este perceput ca o sentință definitivă. De cele mai multe ori, concluzia dată este acceptată, fără a fi analizate toate opțiunile existente. Totuși, stomatologia modernă demonstrează că numeroși dinți considerați „pierduți” pot funcționa încă mulți ani, dacă sunt tratați corect. O a doua opinie avizată poate schimba radical prognosticul.
Ce trebuie să știe pacientul e că extracția dentară este o procedură ireversibilă. Odată îndepărtat, dintele natural nu mai poate fi recuperat, iar nicio soluție protetică sau implantologică nu poate reproduce complet funcționalitatea biologică a acestuia. Desigur, este excelent că avem astăzi posibilitatea folosirii unor proteze all-on-four sau all-on-six, dar atenție, ele își au locul lor în planurile de tratament, și cel mai important e să fie recomandate atunci când sunt cu adevărat necesare și altă opțiune, pur și simplu, nu există. De aceea, la clinica DAC din Chișinău fiecare caz începe cu o evaluare fundamentală: poate fi acest dinte salvat sau există șanse reale de conservare?
Dintele natural are o conexiune biologică unică împreună cu osul prin ligamentul periodontal, responsabil de stimularea constantă a structurii osoase. Această relație nu poate fi replicată integral de niciun implant. După extracție, osul începe să se resoarbă progresiv, chiar și atunci când este inserat un implant dentar modern.
Pentru un pacient adult, păstrarea dinților naturali funcționali înseamnă ani în plus de stabilitate osoasă, confort biologic și eficiență masticatorie. Implanturile reprezintă o soluție excelentă atunci când extracția este inevitabilă, însă ele rămân o alternativă, nu un echivalent perfect al dintelui natural.
Un număr mare de pacienți ajung la consultație convinși că extracția este singura opțiune. Mai mult chiar, se crede chiar că este mai simplu să scoți toți dinții și să pui o proteză totală pe câteva implanturi (sună mai ușor, mai rapid și mai puțin problematic, dar această soluție se potrivește doar unor pacienți, nu tuturor). În realitate, experiența clinică arată că multe cazuri pot fi abordate conservator.
Fracturile radiculare orizontale sau oblice pot fi tratate prin rezecție radiculară sau endodonție avansată, dacă structura dintelui permite acest lucru. Infecțiile periapicale, inclusiv cele extinse, pot fi eliminate prin tratamente endodontice la microscop, cu o rată de succes astăzi mult mai mare decât în trecut. Mobilitatea dentară cauzată de inflamație parodontală este adesea reversibilă atunci când cauza este tratată corect și dintele este stabilizat.
Cariile profunde, chiar și cele care afectează nervul, pot fi gestionate prin tratament endodontic și reconstrucție protetică. De asemenea, tratamentele de canal realizate incorect pot fi refăcute. Retratamentul endodontic la microscop permite salvarea multor dinți care, altfel, ar fi extrași inutil.
Salvarea unui dinte compromis nu se bazează doar pe experiența medicului, ci și pe tehnologie avansată. La Clinica DAC evaluarea include tomografie computerizată 3D (CBCT), care oferă o imagine completă a rădăcinilor, a osului și a infecțiilor ascunse. Microscopul dentar permite tratamente endodontice extrem de precise, crescând semnificativ rata de succes și reducând riscul de recidivă.
Planificarea digitală și chirurgia ghidată permit simularea tratamentului înainte de intervenție, oferind predictibilitate și siguranță atât medicului, cât și pacientului. Datorită acestor tehnologii, dinți considerați nerecuperabili în urmă cu un deceniu pot fi salvați astăzi.

Înainte de a lua o decizie definitivă, pacientul are dreptul la explicații clare:
Este important să fie discutate alternativele conservatoare și prognosticul pe termen lung al fiecărei opțiuni. În unele situații, corectarea mușcăturii sau un tratament ortodontic pot fi cheia salvării dintelui pe termen lung.
Există cazuri în care extracția este inevitabilă și reprezintă cea mai responsabilă decizie medicală: fracturi verticale complete, pierdere osoasă severă sau infecții recurente rezistente la tratament. În aceste situații, extracția este realizată la standarde înalte, cu planificare digitală pentru reabilitarea ulterioară. Deja în asemenea caz un implant dentar premium (cu înaltă biocompatibilitate și o durată de viață maximă) și o coroniță din materiale rezistente, estetice (cum ar fi zirconiul, ceramica) sunt soluția optimă.
Dinții naturali sunt resurse biologice limitate. Înainte de a accepta o procedură ireversibilă, solicită o a doua opinie. La Clinica DAC obiectivul este oferirea unei soluții stabile și sănătoase pe termen lung, iar informația corectă și evaluarea completă pot face diferența dintre pierdere și salvare.