
Academia Română ar putea deschide o filială la Chișinău, în cadrul unui proiect de cooperare extinsă cu Academia de Științe a Moldovei. Anunțul a fost făcut de vicepreședintele Academiei Române, Mircea Dumitru, într-un interviu pentru Moldpres.
Potrivit acestuia, inițiativa face parte dintr-un proiect comun lansat recent de președinții celor două academii, de la București și Chișinău, care vizează integrarea și dezvoltarea unor proiecte științifice comune.
„Există proiecte foarte importante în derulare. Unul dintre ele a fost pus recent în acțiune de către cei doi președinți, Ioan-Aurel Pop, de la București, și Ion Tighineanu, de la Chișinău, cu privire la integrarea și dezvoltarea unor proiecte comune între cele două academii, inclusiv prin încercarea și dorința noastră, la București, care probabil va deveni realitate juridică odată ce noua Lege a Academiei Române va fi adoptată de Parlamentul României, de a deschide la Chișinău o filială a Academiei Române”, a declarat Mircea Dumitru.
Vicepreședintele Academiei Române a subliniat că viitoarea filială nu ar crea o competiție instituțională, ci ar consolida colaborarea dintre comunitățile academice din cele două capitale.
„În felul acesta, fără să fim în concurență, vom fi într-o alianță foarte rodnică, foarte productivă pentru oamenii de știință atât de la Chișinău, cât și din București. Proiectul de lege se află în dezbatere în Senatul României și unul dintre puncte este chiar acesta. Când va fi adoptat și aprobat – și nu văd niciun motiv pentru care să fie respins, în special acest articol din proiectul de lege – Academia Română va putea să deschidă o filială la Chișinău, așa cum are, în momentul de față, filiale doar în trei orașe mari istorice din România: Iași, Cluj și Timișoara”, a mai spus el.
În prezent, Academia Română are filiale în Iași, Cluj și Timișoara, iar Chișinăul ar putea deveni a patra filială, după adoptarea noii legi de către Parlamentul României.