Acum 172 de ani începea Războiul Crimeii, conflagrație încheiată cu înfrângerea rușilor care au fost alungați de la Gurile Dunării și din principatele românești

Acum 172 de ani, în martie 1853, începea cel de-al treilea război ruso-turc din secolul al XIX, cunoscut și ca Războiul Crimeii, purtat între Imperiul Rus și Imperiul Otoman aflat într-o alianță cu Imperiului Francez, cel Britanic și, ulterior, Regatul Sardiniei. A fost o conflagrație care s-a încheiat cu înfrângerea rușilor, care, în urma Tratatului de Pace de la Paris, din 1856, a fost alungați de la Gurile Dunării, iar Moldova și Țara Românească au scăpat de lungul „protectorat” al Imperiului Țarist.  

Războiul Crimeii a făcut parte dintr-o lungă competiție între principalele puteri europene pentru influență asupra teritoriilor din Imperiul Otoman care se afla în declin. A început, de fapt, în 21 iunie 1853, când Rusia a ocupat principatele Moldovei și Valahiei, fără a declara război puterii suzerane, Imperiul Otoman. Unii dintre generalii de la Sankt Petersburg doreau să stabilească granița rusească pe Dunăre și să anexeze cele două state românești, așa cum în 1812, Imperiul Țarist cotropise Basarabia.

Diplomații ruși voiau chiar mai mult: ei credeau că este posibilă cucerirea Constantinopolului și chiar a Ierusalimului. Turcii, sprijiniți de englezi și francezi, au prezentat rușilor un ultimatum pentru retragerea trupelor, iar în urma refuzului, la 4 octombrie au declarat război Rusiei. Războiul s-a purtat, de fapt, pe două continente, în Europa și Asia. Lupte au avut loc la Dunăre, la Marea Baltică, în Caucaz, în estul Anatoliei, însă cele mai decisive bătălii au avut loc în Crimeea.

Războiul Crimeii comportă câteva particularităţi în istorie. Este unul dintre ultimele războaie religioase de pe continentul european şi primul conflict în care un rol semnificativ în declanşarea sa l-au avut presa şi opinia publică occidentală. De asemenea, a existat o puternică conexiune între aceşti doi factori, întrucât presa a raportat prompt publicului evenimentele prin toate mijloacele de comunicare existente – telegraf, ziare şi observatori, reporteri independenţi. În acest sens, un rol aparte l-au avut William Russel, angajat al publicaţiei „The Times”, şi fotograful Roger Fenton.

Oficial, războiul s-a încheiat în martie 1856, când la Paris era semnat un tratat crucial. Documentul includea un capitol important dedicat Moldovei și Valahiei, care anula influența și protectoratul Rusiei asupra principatelor române, care a durat 25 de ani, însă cu menținerea unei suzeranități otomane. Chiar și așa, momentul a fost unul extrem de favorabil pentru ulterioarele acțiuni decisive pentru Unirea de la 1859.

Tratatul de Pace de la Paris a fost semnat în urma unui congres din capitala Imperiului Francez care a durat timp de o lună după terminarea războiului Crimeii (1853 – 1856). Documentul a fost negociat de șapte puteri europene. Este vorba de Imperiul Otoman și aliații săi din perioada conflagrației – Imperiul Francez, Marea Britanie și Regatul Piemontului și Sardiniei, dar și de perdantul războiului, Impreiul Rus, și alte două puteri europene – Imperiul Austriac și Prusia.

Scopul tratatului fusese atins pentru următorul sfert de secol, prin oprirea expansiunii ruse în Balcani, care era tot mai cointeresată de a-și impune hegemonia în aceste părți europene, în special după slăbirea treptată a Imperiului Otoman.

Astfel, în problema principatelor, curților domnești de la București și de la Iași li s-a permis să-și decidă singure soarta în cadrul divanurilor, iar marile puteri europene au oferit Moldovei și Valahiei o garanție colectivă.

Așadar, Tratatul de Pace de la Paris desființa protectoratul rusesc și oferea posibilitatea principatelor dunărene să-și asigure ordinea internă printr-o armată națională. Pe plan extern, însă, din cauza suzeranității otomane, nu putea avea o politică proprie.

Totuși, o victorie importantă a fost alungarea Rusiei de la gurile Dunării prin retrocedarea Moldovei a sud-estului Basarabiei, teritoriu care revenise țării după 44 de ani de la anexarea de către Imperiul Rus. Este vorba despre județele Cahul, Bolgrad și Ismail.

În urma acestui tratat, de exemplu, după aproape patru secole, o țară românească, în acest caz Moldova, a avut din nou ieșire la Marea Neagră, pe o porțiune de aproximativ 100 de kilometri, de la Vâlcov până la Tuzla.