
Adam Kadîrov, fiul de 18 ani al liderului Ceceniei, se află în stare critică în urma unui accident rutier grav, care a avut loc în Groznîi. Acesta a fost transportat de urgență la un spital din Moscova cu un avion medical.
Potrivit informațiilor relatate de Meduza și de Europa Liberă, tânărul este inconștient și a fost supus manevrelor de resuscitare, urmând să primească îngrijiri medicale de specialitate în capitala Rusiei.
Accidentul a avut loc în capitala Ceceniei. Primele informații indică faptul că, la momentul accidentului, coloana în care se afla Adam Kadîrov ar fi circulat cu viteză mult prea mare. Coliziunea a implicat mai multe vehicule și s-a soldat cu mai mulți răniți.
După producerea accidentului, forțele de securitate au izolat mai multe zone din Groznîi, inclusiv drumurile care duc spre spitalul unde a fost tratat inițial.
Adam Kadîrov a devenit cunoscut public în septembrie 2023, după ce tatăl său, Ramzan Kadîrov, a publicat un videoclip în care acesta agresa un tânăr de naționalitate rusă, aflat în custodia poliției. Tânărul fusese acuzat că a incendiat un exemplar al Coranului.
Imaginile au fost intens mediatizate, iar liderul cecen a declarat public că este „mândru” de fiul său. După acest episod, Adam Kadîrov a fost decorat și numit în mai multe funcții în aparatul de securitate al Ceceniei.