Opinia Comisiei de la Veneția, formulată împreună cu Directoratul General pentru Drepturile Omului al Consiliului Europei (DGI), este una foarte clară și neobișnuit de tranșantă. Concluzia de fond este că obiectivele declarate ale proiectului PACCO – combaterea corupției, a criminalității organizate, a fraudării alegerilor și a amenințărilor hibride – nu sunt corelate cu lichidarea Procuraturii Anticorupție și a PCCOCS sau cu crearea PACCO.
Comisia constată explicit că nu există dovezi privind beneficii de eficiență, iar eliminarea procurorilor specializați poate slăbi capacitatea statului de a combate marea corupție. Mai mult, reforma prezintă riscuri serioase pentru investigațiile în curs și pentru independența procurorilor, inclusiv în contextul vettingului.
Citind printre rânduri, rezultă o concluzie extrem de îngrijorătoare: fie inițiatorii nu înțeleg consecințele reale ale acestui proiect, fie urmăresc exact efectele anticipate de Comisia de la Veneția – compromiterea luptei împotriva corupției și a crimei organizate. Un Frankenstein periculos, pe care guvernarea își dorește să îl controleze într-o proporție mai mare decât i-a reușit până acum controlul asupra PA și PCCOCS.
De fapt, această opinie nu trebuie „descifrată”, ci pur și simplu citită: „Comisia de la Veneția și DGI au constatat că obiectivele declarate ale proiectului de lege (…) nu par să fie corelate cu lichidarea propusă a PA și a PCCOCS sau cu crearea PACCO (…) nu există indicii că obiectivele reformei vor fi atinse prin versiunea actuală a proiectului de lege (…) reforma propusă pare să prezinte riscuri pentru investigațiile în curs (…) și pentru independența procurorilor.”
Ce ar trebui să facă, în acest caz, Republica Moldova? Răspunsul firesc ar fi renunțarea la crearea PACCO. Continuarea lui, în pofida unei opinii atât de critice din partea Comisiei de la Veneția, ar transmite semnalul că autoritățile ignoră deliberat standardele europene.
Din păcate, declarațiile apărute imediat după publicarea opiniei, inclusiv ale unuia dintre autori, care a afirmat că proiectul va fi „îmbunătățit”, sugerează că se intenționează insistarea pe aceeași direcție. Problema este că nu vorbim despre imperfecțiuni tehnice, ci despre o eroare de concepție: Comisia de la Veneția spune clar că obiectivele declarate nu pot fi atinse prin această reformă.
A „ajusta” proiectul fără a-i abandona logica de bază ar însemna ocolirea recomandărilor, nu respectarea lor. Iar ignorarea repetată a opiniilor instituțiilor europene riscă să aibă costuri serioase de credibilitate externă.
Această situație scoate la iveală o problemă de fond: lupta anticorupție a fost mai degrabă declarată decât asumată. Ni s-a spus că reforma justiției, prin vetting, va produce automat rezultate în combaterea corupției. În loc să consolideze instituțiile anticorupție existente, statul a procedat invers: subfinanțare, neacordarea unui sediu, decuplarea PA de CNA. Comisia de la Veneția observă acest lucru și avertizează că dacă statul nu a fost dispus să ofere resurse PA, nimic nu garantează că le va oferi unei structuri noi, precum PACCO, care, în plus, ar genera riscuri suplimentare.
Aceeași prudență se regăsește și în Raportul Comisiei Europene privind extinderea, lansat în noiembrie 2025: Republica Moldova este apreciată pentru efortul cantitativ al reformei justiției, dar nu pentru rezultate concrete în lupta anticorupție. Semnificativ este că inițiativa PACCO este menționată, dar nu este recomandată.
Această tentativă de reformă a avut deja consecințe externe, inclusiv în relația cu FMI, iar acum a generat o reacție fermă din partea Comisiei de la Veneția. Este foarte posibil ca, în lipsa unei corecții de curs, să apară efecte negative și în procesul de integrare europeană, chiar dacă acestea nu sunt încă exprimate explicit.
Autor: Cristina Ciubotaru, expertă anticorupție
