ATITUDINI | Victor Nichituș: Moartea unei păci anunțate. Atunci când un război continuă, ar trebui să ne întrebăm cui folosește

Dacă este adevărată știrea despre atacul a 91 de drone ucrainene asupra reședinței prezidențiale rusești, atunci tabloul lui Jacques-Louis David, „Moartea lui Marat”, din fotografia alăturată acestui text, ar trebui să se numească Moartea unei păci anunțate.

La începutul războiului Rusiei împotriva Ucrainei spuneam, la Canal 33, că acest război nu se va încheia printr-o pace negociată ori justă/corectă, ci va fi înghețat pe liniile de conflict. Din nefericire pentru Ucraina, aceste linii avansează în favoarea rușilor și în defavoarea apărătorilor ucraineni.

Cronica viitorului este simplă: rușii înaintează, ucrainenii se apără cât pot, apoi cedează teritorii, iar rușii înaintează din nou.

Orașe, sate, comune pierdute. Multe vieți omenești pierdute.

Am crezut că negocierile Trump/Zelenski ar fi fost urmate de o vizită a președintelui american la Kiev și de o probabilă încetare a focului, care să ducă la negocieri de pace. O pace mai puțin onestă cu Ucraina, dar care ar fi salvat viețile tinerilor ce luptă astăzi pentru apărarea țării lor împotriva agresorului rus, pe teritoriul ucrainean.

Repet: nu știu dacă știrea despre atacul ucrainean cu drone a primit sau nu confirmări independente.

Chiar și în absența unor confirmări, sau chiar dacă totul este o poveste rusească, nu mai contează. Scopul a fost atins, războiul continuă.

Atunci când un război continuă, ar trebui să ne punem o singură întrebare: cui îi folosește?

Toate răspunsurile pe care vi le-ați oferit singuri – că războiul folosește Rusiei ori Statelor Unite, că folosește indirect Ucrainei (prin consolidarea identității civice), ori că este în folosul UE și al marilor industrii și corporații de armament. Toate pot fi, în același timp, adevărate.

Dar dacă războiul continuă, ar trebui sau nu să ne gândim și la cei care suferă în urma acestor distrugeri și tragedii?

Dacă ne întrebăm sincer cine are de suferit, răspunsul este limpede: în urma unui război care consolidează identitatea civică ucraineană, dar și puterea lui Putin, suferă familiile celor care își lasă, sau își vor lăsa, viața în tranșee. Ucraineni sau ruși.

Cert este un lucru: între cele două națiuni nu va mai exista pace și prietenie. Pentru multă vreme.

În fața morții unei păci anunțate nu pot decât să constat, cu tristețe, că în ultimii 60 de ani, cu excepția conflictului iugoslav, niciun război nu a fost mai aproape de frontierele României.

Autor: Victor Nichituș

Loading Next Post...
Urmărește-ne
Search
Loading

Signing-in 3 seconds...

Signing-up 3 seconds...