Bloomberg: Trump ar vrea să încheie războiul din Ucraina până la 4 iulie. Negocierile rămân însă blocate

Președintele SUA, Donald Trump, ar dori ca războiul din Ucraina să se încheie până la 4 iulie 2026, când Statele Unite marchează 250 de ani de la declararea independenței, relatează Bloomberg, citând aliați occidentali.

Potrivit sursei, oficiali europeni și NATO de rang înalt nu văd, însă, semne că Rusia și Ucraina ar fi dispuse să facă pași înapoi de la pozițiile lor actuale.

Potrivit evaluărilor occidentale, Vladimir Putin nu ar fi pregătit să accepte un acord care nu îi satisface cerințele de bază, inclusiv retragerea trupelor ucrainene din Donbas. În același timp, oficiali americani ar admite în discuții private că nu observă indicii că liderul rus ar renunța la pozițiile sale maximaliste.

La rândul său, Kievul respinge cererile Moscovei privind retragerea din regiunea Donețk și propune în schimb o încetare a focului pe linia actuală a frontului.

Un oficial NATO de rang înalt a declarat că, în esență, Moscova și Washingtonul „concurează” pentru a vedea cine va face primul concesii în negocieri. Pentru Rusia, acest lucru ar însemna renunțarea la unele „linii roșii”, iar pentru SUA – reducerea sprijinului pentru Ucraina.

Deși discuțiile dintre părți sunt descrise drept constructive, ele au intrat practic într-un impas, potrivit sursei citate de Bloomberg.

În capitalele europene există îngrijorări că Putin ar putea accepta un armistițiu care i-ar permite lui Trump să declare succes diplomatic, în timp ce Rusia ar continua acțiuni de sabotaj, război hibrid sau interferențe electorale menite să destabilizeze Ucraina.

Despre faptul că Donald Trump dorește o soluție, dacă este posibil până la 4 iulie, când SUA marchează 250 de ani de independență, pentru a se prezenta drept artizan al păcii înaintea alegerilor pentru Congres a scris anterior și publicația Die Welt.

Publicația germană scrie că în Europa se discută o posibilă propunere a lui Trump prin care Ucraina ar putea ceda teritorii din Donbas în schimbul accelerării aderării la UE și a unor garanții de securitate.

Potrivit scenariului descris, Kievul ar primi perspectiva integrării europene și garanții de securitate în schimbul acceptării pierderii unor zone ocupate de Rusia.

Diplomați de la Bruxelles au declarat publicației că președintele Volodimir Zelenski ar avea nevoie de „un atu real” pentru a putea justifica eventuale concesii teritoriale în fața opiniei publice ucrainene. În acest context, UE ar putea lua în calcul o procedură accelerată de aderare.

Totuși, diplomații europeni privesc cu scepticism termenul 2027 menționat în plan, estimând că o eventuală aderare ar putea avea loc cel mai devreme între 2028 și 2030.

Die Welt menționează și ideea unei așa-numite „aderări în etape”, prin care Ucraina și Republica Moldova ar deveni formal membre UE, dar fără participare deplină la piața unică și politica agricolă pentru o perioadă de tranziție.

Un element esențial pentru Kiev ar fi aplicarea imediată a articolul 42 alineatul 7 din Tratatul UE privind asistența mutuală în caz de agresiune. Totuși, chiar și în acest scenariu, statele membre nu ar fi obligate automat să trimită trupe în Ucraina, forma sprijinului rămânând la latitudinea fiecărei țări.

Loading Next Post...
Urmărește-ne
Search
Loading

Signing-in 3 seconds...

Signing-up 3 seconds...