„Ceasul Apocalipsei”, setat la 89 de secunde înainte de miezul nopţii

Experții de la Buletinul Oamenilor de Știință din domeniul Atomic, o organizație non-guvernamentală din Statele Unite, au anunțat marți că au reglat ceasul simbolic al sfârșitului lumii la 89 de secunde înainte de miezul nopții, cel mai aproape de apocalipsă de până acum, transmite Reuters.

Aceștia au menționat amenințările nucleare ale Rusiei, în contextul invaziei în Ucraina, tensiunile din alte zone fierbinți ale lumii, utilizarea militară a inteligenței artificiale și schimbările climatice ca factori care contribuie la riscurile unui cataclism global.

Membrii organizaţiei setează ceasul simbolic în funcţie de riscurile „existenţiale” la adresa omenirii pe care le identifică: ameninţarea nucleară, încălzirea globală dar şi tehnologiile cu potenţial disruptiv, precum inteligenţa artificială (AI) dar şi noile biotehnologii.

„Factorii care au influențat decizia din acest an – riscurile nucleare, schimbările climatice, utilizarea greșită a progreselor în științele biologice și o serie de alte tehnologii emergente, cum ar fi inteligența artificială – nu sunt noi în 2024. Însă nu am văzut progrese suficiente în abordarea acestor provocări esențiale, iar în multe cazuri, acest lucru duce la efecte din ce în ce mai negative și îngrijorătoare,” a declarat Daniel Holz, președintele organizaţiei.

Ceasul simbolic al Apocalipsei a fost înfiinţat în 1947 de experţi ai organizaţiei The Bulletin Of The Atomic Scientists care lucrau la celebrul Proiect Manhattan, în cadrul căruia a fost construită prima bombă atomică din istorie. Ei au ales acest simbol pentru a arăta cât de aproape se află întreaga omenire de un război nuclear.

Prima oară ceasul a fost fixat la ora 23:53:00 şi apoi, în fiecare an, a fost dat înainte sau înapoi în funcţie de ameninţările cu care s-a confruntat omenirea.

0 Votes: 0 Upvotes, 0 Downvotes (0 Points)

Leave a reply

PUBLICITATE

Susține proiectul ZIUA
Loading Next Post...
Follow
Sidebar Search Trending
Loading

Signing-in 3 seconds...

Signing-up 3 seconds...