Dosarul lui Plahotniuc nu poate fi bazat pe răzbunări sau „legea junglei”, susține Alexandru Tănase: Este o abordare putinistă

Statul nu poate recurge la răzbunări, la percepțiile opiniei publice sau ale oponenților politici în cazul examinării dosarului lui Plahotniuc. Este afirmația fostului președinte al Curții Constituționale, Alexandru Tănase, care susține că politicianul trebuie judecat în baza principiilor unui stat de drept, în caz contrar totul se transformă într-o „abordare putinistă”.

„Singurul lucru pe care trebuie să-l înțelegem este că statul nu se poate ocupa de răzbunare. Nu are dreptul să se răzbune, pentru că asta nu mai este justiție. O astfel de abordare este una pur putinistă. Dacă domnul Plahotniuc este vinovat de ceva, pentru asta trebuie judecat și pedepsit. O persoană trebuie să fie pedepsită pentru ceea ce poate fi dovedit și pentru ceea ce a comis, nu pentru ceea ce îi atribuie opinia publică, oponenții politici sau alții”, a declarat Alexandru Tănase în cadrul unei emisiuni de la TVC 21.

Fostul ministru al Justiției dă de înțeles că orice metodă contrară unui proces echitabil va comprimite și mai mult sistemul justiției.

„Este o chestiune principială, îi privește pe toți. Oamenii care sunt acum la putere vor fi și ei în opoziție la un moment dat, mai devreme sau mai târziu. Cred că și ei ar fi de acord că, dacă ar fi urmăriți conform legii, atunci să fie conform legii, nu după legea junglei și nu din răzbunare. Eu cred că aceasta este o chestiune principială și fundamentală. (…) Da, există anumite distorsiuni, mai ales în ceea ce privește funcționarea sistemului judecătoresc. Trebuie să ajungem ca acest sistem să fie complet independent și puterea politică să nu-l controleze niciodată”, a mai adăugat Alexandru Tănase.

Amintim că Vlad Plahotniuc este învinuit în dosarul „Frauda bancară”. Fostul lider al PDM a fost reținut la sfârșitul lunii iulie în Grecia, iar în 25 septembrie a fost extrădat în Republica Moldova. De două luni, acesta se află în arest preventiv în Penitenciarul nr. 13.

Loading Next Post...
Urmărește-ne
Search
Loading

Signing-in 3 seconds...

Signing-up 3 seconds...