Președinția, prin șefa sa, Maia Sandu, îi solicită Consiliului Superior al Magistraturii să facă și să dreagă… Îi solicită, fiți atenți!
Nu mă bag în partea de fond a acestei solicitări, nu comentez „reforma justiției”, cu toate „vettingurile” ei. Specialiștii în domeniu ne-au explicat deja cu vârf și îndesat unde-am fost și unde am ajuns, de când astfel de solicitări au ajuns să fie tratate ca normă.
Întrebarea mea, ca cetățean neavizat, e alta: cât de normal este ca puterea politică să dicteze puterii judecătorești cum să se organizeze și cum să efectueze actul justiției? De când puterea politică are dreptul, dar și capacitatea să decidă cum trebuie examinate dosarele, fie ele și de corupție?
Justiția, din câte știm, e putere separată în stat și se autoadministrează. Cel puțin asta spune Constituția. Astfel încât să funcționeze autonom de celelalte puteri, inclusiv să le sancționeze, atunci când ies din cadrul legal și constituțional. Justiția este (atenție!) una dintre cele trei puteri, nu a treia, cum se exprimă analfabeții din politică. Adică nu se subordonează celorlalte puteri existente.
Prin urmare, nici președintele, nici premierul, nici șeful Parlamentului, nici oricare alt mahăr care trage sforile în stat nu poate să solicite puterii judecătorești să facă și să dreagă, cu atât mai mult să-i dicteze… Într-un stat normal și democratic, membru al Consiliului Europei și candidat pentru aderarea la UE.
Iată de ce, normal ar fi ca magistrații de la CSM să iasă acum cu o reacție, dură (!), și să-i pună pe politicieni la respect. Indiferent cât de înaltă e poziția în care se află. Asta ne-ar arăta inclusiv dacă ei înșiși mai au respect pentru munca și statutul lor. Că dacă nici ei nu se respectă, atunci despre ce încredere în justiție mai putem vorbi?
