
Ucraina ar urma să adere la Uniunea Europeană până la 1 ianuarie 2027, în baza unui calendar accelerat inclus într-un proiect de plan de pace discutat în negocierile mediate de Statele Unite pentru încheierea războiului declanșat de Rusia. Informația este relatată de Financial Times, care citează surse familiarizate cu documentul.
Potrivit acestora, cea mai recentă versiune a propunerii, negociată de oficiali americani și ucraineni cu sprijinul Bruxelles-ului, prevede explicit aderarea Ucrainei la UE în 2027. Un astfel de calendar ar reprezenta o abatere majoră de la procedurile actuale de extindere ale Uniunii, bazate pe criterii stricte și pe un proces etapizat, în condițiile în care Kievul nu a finalizat încă niciuna dintre cele 36 de etape ale negocierilor de aderare.
Sursele citate arată că o includere a aderării Ucrainei la UE într-un acord de pace ar transforma acest obiectiv într-un fapt împlinit, întrucât Bruxelles-ul ar fi reticent să blocheze procesul de pace prin opoziție față de un calendar accelerat. Sprijinul explicit al Washingtonului ar putea, de asemenea, să ducă la deblocarea opoziției Ungariei, al cărei premier, Viktor Orban, a frânat până acum avansarea dosarului ucrainean.
Președintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, a declarat joi, la Kiev, că echipa sa a adaptat pozițiile de negociere „ținând cont de faptul că Ucraina va deveni, în viitor, membră a Uniunii Europene”.
„Chestiunea viitoarei aderări a Ucrainei la UE depinde în mare măsură de europeni – și, de fapt, și de americani”, a spus Zelenski.
El a subliniat că, dacă un acord de pace va fixa clar momentul aderării, Statele Unite, ca parte a înțelegerii, „vor face tot posibilul pentru ca parcursul nostru european să nu poată fi blocat de alții din Europa asupra cărora au influență”.
Ucraina a depus cererea de aderare la UE la scurt timp după invazia rusă pe scară largă din februarie 2022 și a obținut statutul de stat candidat patru luni mai târziu. Comisarul european pentru extindere, Marta Kos, a declarat recent că noile state membre ar putea fi supuse unei perioade de „probă”, cu posibilitatea suspendării unor drepturi în cazul derapajelor democratice, propunere menită să atenueze temerile legate de extindere.
Informația privind includerea aderării Ucrainei până în 2027 într-un proiect de acord de pace a fost relatată inițial de publicația ucraineană ZN.UA, precum și de editorialistul David Ignatius de la Washington Post, citând oficiali americani și ucraineni.