
Cea de-a treia licitație cu privire la închirierea spațiilor comerciale de la Aeroportul din Chișinău a fost amânată din nou, după ce Curtea Constituțională (CC) a declarat neconstituțional amendamentul propus de deputatul PAS, Radu Marian, și votat de Parlament, care prevedea extinderea termenului de închiriere a spațiilor din incinta aerogării de la 3 la 5 ani să fie posibilă.
Informația a fost confirmată de șeful Agenției Proprietății Publice (APP), Roman Cojuhari, pentru Teleradio-Moldova. Potrivit lui, autoritățile vor modifica legea 121, astfel încât extinderea termenului de închiriere a spațiilor să fie posibilă.
„În proces de avizare în Guvern se află acum proiect de lege de modificare a anexei nr 1 la Legea 121, și anume modificarea anexei care include bunurile nepasibile privatizării. Dat fiind faptul că aeroportul se regăsește în această listă, am propus Comisie să examineze posibilitatea suspendării licitației până la aprobarea acestei legi. Dacă va fi aprobată această lege, aeroportul se va regăsi în listă și atunci termenul de 5 ani va fi unul real”, a declarat Roman Cojuhari pentru Teleradio-Moldova.
Amintim că amendamentul deputatului PAS Radu Marian, care vizează licitația de la aeroportul din Chișinău, prin care a fost extins termenul contractului de închiriere a spațiilor comerciale în Aeroportul Chișinău de la 3 la 5 ani, a fost declarat neconstituțional. Decizia a fost luată joi, 20 iuni, de Curtea Constituțională, care s-a pronunțat asupra unei sesizări depuse de un grup de deputați socialiști. Parlamentarii au contestat faptul că amendamentul din luna mai a fost votat în grabă, cu încălcarea normelor legale și fără a fi supus consultărilor.
Până în prezent, două licitații organizate pentru chiria spațiilor comerciale de la Aeroportul Chișinău au eșuat. Ultima licitație a fost suspendată în 16 aprilie, pentru că în concurs s-a înscris o singură companie, Lagardere Travel Retail, fapt care a generat suspiciuni privind o posibilă fraudă. Cazul a intrat și în vizorul Procuraturii Anticorupție, care a anunțat despre intentarea unui proces penal, însă, la 17 mai, procurorii au decis să înceteze urmărirea penală pe acest caz. Pe 29 mai, Agenția Proprietății Publice a lansat pentru a treia oară o licitație pentru darea în arenda a spațiilor comerciale din cadrul Aeroportului Chișinău.
Scandalul legat de această licitație are la bază faptul că mai mulți observatori au sesizat faptul că, în acest caz, condițiile de participare la concurs se pliază exact pe parametrii companiei „Lagardere” și sunt făcute în așa fel încât nicio altă companie să nu poată fi eligibilă, fapt care ar presupune că autoritățile intenționează să trucheze concursul.
Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Pingback: Licitația spațiilor comerciale de la aeroportul din Chișinău, amânată din nou după decizia Curții Constituționale – actualitate.md
Pingback: Andrei Năstase cere Procuraturii Anticorupție să ancheteze amendamentul lui Radu Marian, declarat anticonstituțional, privind licitația de la aeroport – ZIUA
Pingback: VIDEO | Andrei Spînu, sătul să comenteze „zvonistica” despre licitația de la aeroport: „Spuneți-mi măcar un lucru din acele falsuri care s-a confirmat!” – ZIUA