Lilian Carp susține că vor exista „cu siguranță” demisii după cazul de contrabandă cu armament

Președintele Comisiei pentru securitate națională, apărare și ordine publică, Lilian Carp, susține că în urma cazului de contrabandă de la frontiera cu România vor „exista cu siguranță demisii”. Potrivit lui, concluziile anchetei vor determina exact cine este este responsabil. 

„Cu siguranță vor exista demisii a unor persoane care au fost implicate”, a declarat Carp. 

Parlamentarul a mai spus că după ședința Comisiei parlamentare pentru securitate națională, apărare și ordine publică, Serviciul de Informații și Securitate (SIS) a identificat traseul armelor depistate recent, iar codurile de pe echipamente indică legături cu uzina din Tula, Federația Rusă. Potrivit acestuia, printre obiectele găsite se află și o dronă avariată, pentru care sunt în desfășurare verificări împreună cu autoritățile ucrainene, în vederea stabilirii locului în care a fost doborâtă și a altor detalii tehnice.

Carp a precizat că prima ipoteză luată în calcul de anchetatori este că armamentul ar reprezenta „trofee de război”, capturate de armata ucraineană de la forțele ruse. El a menționat că este cunoscut punctul de trecere prin care armele au intrat pe teritoriul Republicii Moldova, dar nu pot fi făcute publice alte detalii, întrucât sunt în desfășurare operațiuni privind persoanele care activau în acel punct vamal.

„Acțiunile pe care le întreprind autoritățile noastre împreună cu autoritățile române au ca obiect destructurarea întregii grupări”, a mai spus Lilian Carp.

Armele și munițiile depistate la vama Leușeni-Albița proveneau din Ucraina și au fost introduse treptat în Republica Moldova, prin contrabandă. Precizările au fost făcute de Procuratura Generală, care anunță că, în acest dosar, a fost creat un grup comun de anchetă cu instituțiile din România, fiind în desfășurare acțiuni de urmărire penală și schimb de informații și probe.

Potrivit datelor obținute în urma cooperării cu partea română, în camionul reținut la frontieră au fost identificate 18 componente de muniție, 8 muniții complete, un lansator sol-aer și o dronă de tip „Geran 2”, dezmembrată în urma doborârii și fără elemente pirotehnice active.

Ancheta arată că aceste muniții au fost introduse pe teritoriul Republicii Moldova prin contrabandă, cu ajutorul unui cărăuș care transporta periodic marfă din Ucraina. Livrările nu au fost unice, ci realizate în mai multe curse, câte două unități de muniție de fiecare dată, preluate dintr-un depozit neidentificat din Ucraina de la persoane necunoscute. Odată ajunse în Republica Moldova, acestea erau ridicate rapid de complici.

În acte, transportul figura ca export de „articole din metal” cu destinația Israel. Reprezentanții exportatorului, brokerul vamal și transportatorul au statut de învinuit și se află în arest. Procuratura precizează că toate circumstanțele urmează să fie stabilite în cadrul urmăririi penale.

Instituția mai subliniază că, potrivit probelor preliminare, nu există indicii că armele sau munițiile ar proveni din depozite militare sau strategice ale Republicii Moldova, inclusiv cel de la Cobasna sau cele ale Armatei Naționale. Autoritățile menționează că toate instituțiile statului cooperează pentru a preveni ca astfel de arme să ajungă în traficul internațional și pentru a asigura securitatea cetățenilor.

Procuratura Generală reamintește că transportul a fost identificat pe partea română a punctului comun de trecere a frontierei Leușeni-Albița și anunță că orice posibilă breșă de securitate este investigată, inclusiv ipoteza unei acțiuni de discreditare a Republicii Moldova.

Loading Next Post...
Urmărește-ne
Search
Loading

Signing-in 3 seconds...

Signing-up 3 seconds...