„Lukoil nu are viitor”. Statul rus ar putea prelua cea mai mare companie petrolieră privată din Rusia

După ce Statele Unite au refuzat să aprobe vânzarea activelor externe ale Lukoil către traderul de petrol Gunvor, compania se confruntă cu o criză fără precedent, fiind expusă riscului de a pierde atât activele internaționale, cât și controlul asupra propriilor afaceri din Rusia. În afara țării, autoritățile din mai multe state iau în considerare naționalizarea rafinăriilor, stațiilor de alimentare și concesiunilor deținute de companie, pentru a le menține în funcțiune. În Rusia, însă, asupra Lukoil „și-a îndreptat de mult interesul” vechiul aliat al lui Vladimir Putin, Igor Secin, șeful gigantului de stat Rosneft, notează Financial Times, citat de The Moscow Times.

Fără divizia internațională, dezvoltată de Lukoil timp de două decenii într-un business profitabil, perspectivele companiei pe piața rusă, dominată de stat, par extrem de limitate.

„În interiorul țării totul este cedat către Rosneft și Gazprom Neft, iar piețele externe sunt închise pentru Lukoil”, a declarat pentru Financial Times Vladimir Milov, fost ministru adjunct al energiei.

„Lukoil nu are viitor în afaceri. I s-au tăiat aripile.”

După eșecul tranzacției cu Gunvor, analiștii estimează că activele externe ale Lukoil valorează circa 14 miliarde de euro, însă surse din piața petrolieră rusă afirmă că autoritățile locale din țările respective ar putea pur și simplu să le confisce.

Totodată, pe piața rusă circulă insistent zvonuri privind o posibilă preluare a Lukoil de către Rosneft, ceea ce ar însemna finalizarea procesului prin care majoritatea industriei petroliere a fost adusă sub controlul statului în era Putin.

Potrivit surselor din sectorul energetic, Putin a blocat până acum mai multe tentative ale lui Secin de a „cuceri” Lukoil.

„Secin nu a renunțat niciodată la ideea de a o înghiți. La fiecare câteva luni vine cu o nouă propunere”, a spus un fost angajat Rosneft pentru FT.

Analiștii Alfa Bank calculează că activele internaționale reprezintă 6,5% din producția totală de petrol a grupului și aproape jumătate din producția de gaze.

Lukoil deține proiecte petroliere în Azerbaidjan, Kazahstan, Uzbekistan, Irak, Egipt, Emiratele Arabe Unite, precum și în America Latină și Africa.

Compania are rafinării în Bulgaria, România și Olanda, rețele de benzinării în Uniunea Europeană și SUA, depozite de combustibil și un complex de alimentare cu kerosen la aeroportul din Chișinău, precum și filiala de trading Litasco.

În Irak, unde Lukoil deține 75% din zăcământul gigantic West Qurna-2, compania a declarat forță majoră, după ce guvernul a suspendat toate plățile în bani și petrol.

Bulgaria a adoptat o lege care permite preluarea temporară a rafinăriei Lukoil din motive de securitate națională, iar România a anunțat că va analiza cu atenție orice tentativă de vânzare a activelor. Ministrul energiei Bogdan Ivan a declarant că „Guvernul trebuie să preia controlul asupra activelor Lukoil – rafinăria și rețeaua de benzinării – pentru a proteja cele 5.000 de locuri de muncă și stabilitatea sistemului energetic național.”

R. Moldova a cerut autorităților americane o derogare temporară de la sancțiuni și a propus achiziționarea activelor companiei.

Potrivit calculelor Financial Times, valoarea minimă a activelor controlate de Lukoil în străinătate se ridică la 14 miliarde de euro, iar pierderea lor ar reprezenta cea mai mare lovitură economică suferită vreodată de o companie rusă ca urmare a sancțiunilor impuse pentru invadarea Ucrainei.

Loading Next Post...
Urmărește-ne
Search
Loading

Signing-in 3 seconds...

Signing-up 3 seconds...