
„Suntem profund șocați de atacul violent din Sydney, petrecut în prima zi de Hanuka”, a scris, cu puțin timp în urmă președintele Maia Sandu pe X.
„Gândurile noastre se îndreaptă către victime, familiile acestora și comunitatea evreiască din Australia și din întreaga lume. Violența și antisemitismul nu își au locul în societățile noastre”, a adăugat șefa statului.
Amintim că cel puțin 12 persoane au fost ucise, iar 29 au fost rănite în urma atacului armat produs pe plaja Bondi din Sydney, au confirmat autoritățile din statul New South Wales. Incidentul a fost clasificat oficial drept atac terorist, iar ancheta este în desfășurare, relatează Sky News.