Mihail Bagas, acuzat de complicitate la finanțarea ilegală a partidului ALDE, trimis pe banca acuzaților 

Activistul politic Mihail Bagas, învinuit de complicitate la finanțarea ilegală a partidului ALDE, a fost trimis pe banca acuzaților. Potrivit Procuraturii Anticorupție, acesta a semnat un acord de recunoaștere a vinovăției, iar acest lucru îi poate reduce pedeapsa cu o treime.

Potrivit procurorilor, în luna iunie 2023, învinuitul a fost instigat de către Ilan Șor să participe la finanțarea ilegală partidului condus de Arina Spătaru. El avea rolul de a intermedia transmiterea banilor de la grupul criminal către secretarul general al partidului ALDE, în scopul fortificării acestui partid. Prin urmare, în perioada iunie – septembrie 2023, învinuitul a transmis către ALDE aproape 453 de mii de dolari, transmite IPN.

Pentru fapta comisă, legea în vigoare în momentul săvârșirii infracțiunii, prevedea pedepsea cu amendă în mărime de la 850 la 1 350 de unități convenționale sau cu închisoare de la 3 la 6 ani. Ca urmare a încheierii acordului de recunoaștere a vinovăției, limitele de pedeapsă se reduc cu o treime.

Mihail Bagas a fost reținut pe 21 septembrie 2023, în aceeași zi cu deputații Irina Lozovan și Alexandr Nesterovschi, învinuiți de finanțare ilegală din partea unui grup criminal organizat condus de Ilan Șor. Ultimii doi au fost condamnați în lipsă.

0 Votes: 0 Upvotes, 0 Downvotes (0 Points)

PUBLICITATE

Susține proiectul ZIUA
Loading Next Post...
Follow
Sidebar Search Trending
Loading

Signing-in 3 seconds...

Signing-up 3 seconds...