
Un nou accident fatal a avut loc în preajma satului Codreanca, raionul Strășeni, pe drumul național M5. Un bărbat de 35 de ani și concubina acestuia, de 38 de ani, aflată la volanul unui autoturism, au murit, după ce mașina în care se aflau a intrat într-o depășirea periculoasă și s-a izbit frontal într-un alt vehicul.
În mașina, care a ieșit la depășire, se mai afla copilul cuplului, un băiat de opt ani, care a fost transportat la spital cu mai multe traumatisme. Tot la spital a ajuns și o tânără de 27 de ani și o copilă de doar doi ani, care se aflau în autoturismul lovit frontal.
Impactul a fost atât de violent, încât mașina în care se afla cuplul s-a răsturnat pe acostament. Porțiunea șoselei naționale Chișinău – Bălți din zona satului Codreanca este una dintre cele mai periculoase. În luna august 2024, la fel în urma unei depășiri periculoase, cinci oameni au murit după ce mașinile în care se aflau s-au ciocnit frontal și au luat foc, ambele având instalații pe gaz. În urma accidentului teribil doi copii au rămas orfani de ambii părinți.