În acest weekend, în centrul Chișinăului are loc cea de-a 24-a ediție a Zilei Naționale a Vinului. Evenimentul, organizat în Piața Marii Adunări Naționale, a adunat peste 100 de vinificatori din toate regiunile, oferind vizitatorilor o experiență complexă: degustări, masterclass-uri, spectacole folclorice și descoperirea identității vinului moldovenesc sub genericul „Vinul nostru uimitor de bun”.
Vizitatorii au acces la vinuri de colecție, ediții limitate și soiuri consacrate, precum și la experiențe educaționale precum „Școala Vinului”, unde somelieri certificați explică tehnici de degustare, asocierea vinului cu gastronomia și bune practici de servire. Pentru o implicare activă, participanții pot achiziționa Carnetul Degustătorului, ce include 11 degustări și un vin preferat, plus reduceri și un pahar reutilizabil de tritan, transmite Moldpres.
Organizatorii au pregătit și sesiuni dedicate tinerilor și copiilor, menite să cultive respectul pentru tradițiile vitivinicole și rolul vinului în cultura națională. Atmosfera este completată de spectacole folclorice, dansuri, demonstrații de meșteșuguri și gastronomie autentică.
Unul dintre momentele așteptate este decernarea Marelui Premiu al Zilei Naționale a Vinului, acordat unei vinării cu rezultate remarcabile în calitate și promovarea turismului vitivinicol.
„Prin diversificarea premiilor, dorim să reflectăm întreaga paletă de actori din industria vitivinicolă – de la vinăriile consacrate până la antreprenorii care îmbină tradiția cu inovația”, a declarat pentru Moldpres Andrian Digolean, secretar de stat la Ministerul Agriculturii și Industriei Alimentare.
În acest an, Ziua Națională a Vinului are loc la doar câteva luni, după ce în iunie, Republica Moldova a găzduit pentru prima dată Congresul Mondial al Viei și Vinului, eveniment major care a reunit experți și decidenți din 51 de țări membre ale Organizației Internaționale a Viei și Vinului. Această găzduire este considerată un moment istoric pentru viticultura mondială și un pas important în consolidarea imaginii internaționale a vinului moldovenesc.