PLDM, contestă recursul CEC la Curtea Supremă, prin care vrea să anuleze decizia Curții de Apel privind înregistrarea formațiunii în alegeri

Partidul Liberal Democrat din Moldova contestă recursul Comisia Electorale Centrală la Curtea Supremă de Justiție, pentru anularea hotărârii Curții de Apel, care obligă autoritatea electorală de a înregistra formațiunea în cursa electorală. Potrivit PLDM, contestația CEC nu respectă rigorile prevăzute de Codul administrativ și nu aduce argumente solide pentru anularea deciziei.

Liberal-democrații menționează, într-un comunicat, că la CSJ reprezintă o cale de atac extraordinară, admisibilă doar în cazul unor erori de drept sau al unei aprecieri vădit nerezonabile a probelor.

„CEC nu a identificat asemenea erori, ci a reluat aceeași interpretare factuală deja examinată și respinsă de instanța de apel”, se arată în comunic.

PLDM subliniază că recursul CEC se limitează la „reinterpretarea selectivă a faptelor”, fără a demonstra încălcarea legii sau denaturarea probelor de către Curtea de Apel. În consecință, acesta nu ar îndeplini standardele legale prevăzute de art. 245 din Codul administrativ și ar trebui respins ca inadmisibil sau neîntemeiat.

Potrivit formațiunii, instanța de apel a confirmat două elemente esențiale: depunerea în termen a documentelor la 14 iulie 2025, fapt certificat de Agenția Servicii Publice, și faptul că CEC a evitat să adopte o hotărâre motivată, preferând să transmită scrisori, în contradicție cu principiile legalității și transparenței.

„Recursul depus de CEC nu este altceva decât o încercare de a bloca, prin formalism și tergiversare, exercitarea drepturilor fundamentale ale PLDM și ale cetățenilor care ne susțin. PLDM va continua să utilizeze toate căile legale și democratice pentru a apăra dreptul la participare politică și la alegeri libere, garantat de Constituția Republicii Moldova și de Convenția Europeană a Drepturilor Omului”, se mai menționează în comunicat.

În ședința din 28 august, Curtea de Apel Chișinău a obligat Comisia Electorală Centrală să includă PLDM în lista partidelor politice care pot participa la alegerile parlamentare din 28 septembrie, după ce anterior a respins includerea sa în lista formațiunilor eligibile.

Susține proiectul ZIUA
Loading Next Post...
Follow
Search
Loading

Signing-in 3 seconds...

Signing-up 3 seconds...