Ministrul afacerilor externe al Finlandei, Elina Valtonen, va efectua joi, 9 ianuarie, o vizită oficială în Republica Moldova, în calitate de președinte în exercițiu al Organizației pentru Securitate și Cooperare în Europa (OSCE).
În cadrul vizitei, oficialul finlandez va avea întâlniri cu omologul său moldovean, Mihai Popșoi, prim-ministrul Dorin Recean și viceprim-ministrul pentru reintegrare, Oleg Serebrian. De asemenea, în contextul funcției deținute, Elina Valtonen va face o deplasare la Tiraspol.
„Discuțiile vor aborda teme importante precum rolul OSCE în consolidarea rezilienței și stabilității Republicii Moldova, procesul de reglementare a diferendului transnistrean, inclusiv în contextul parcursului european al țării, și aspecte legate de securitatea regională. Totodată, vor fi analizate prioritățile pe agenda bilaterală și modalitățile de intensificare a dialogului moldo-finlandez”, transmite MAE într-un comunicat.
Programul vizitei include o conferință de presă comună a viceprim-ministrului Mihai Popșoi și ministrului Elina Valtonen, care va avea loc la Ministerul Afacerilor Externe al Republicii Moldova, începând cu ora 11:20.