Proiectul reabilitării caldarâmului de pe str. 31 august din Chișinău este gata, iar în martie vor fi lansate licitațiile pentru lucrări

Reabilitarea porțiunii cu pavaj vechi de pe strada 31 august din Chișinău este tot mai aproape. Proiectul tehnic este gata, iar la începutul lunii martie urmează să aibă loc achizițiile publice pentru realizarea lucrărilor. Despre acest lucru a anunțat primarul Capitalei, Ion Ceban, care precizează că, din cauza neînțelegerilor cu Ministerul Culturii, specialiștii au lucrat asupra proiectului doi ani și jumătate.

„Astăzi am prezentat proiectul împreună cu specialiștii care, timp de aproape doi ani și jumătate, au schimbat multiple proiecte, deoarece acestea nu erau acceptate de Guvern și de Ministerul Culturii. După ani de muncă și după majorarea sumelor pentru execuție, am reușit să obținem permisiunea de a începe lucrările. Nu a fost un moft al Primăriei Chișinău faptul că această porțiune nu a fost reabilitată aproape 3 ani, tot cei de la Guvernul, ai Ministerul Culturii, dar și alte structuri au tergiversat intenționat lucrările”, declară Ion Ceban.

Autoritățile municipale precizează că după ce licitațiile vor fi încheiate, lucrările propriu-zise ar putea dura jumătate de an.

„Nu voi vorbi despre durata executării lucrărilor, ci despre calitatea acestora și despre finalizarea, în sfârșit, a acestei porțiuni de drum, astfel încât să avem un traseu integral reabilitat, demn de centrul Capitalei”, a subliniat Ion Ceban.

Amintim că, anterior, ministrul Culturii, Cristian Jardan, a declarat că Ministerul Culturii și Consiliul Național al Monumentelor Istorice au avizat lucrările încă din martie 2025 și că toate procedurile care țineau de responsabilitatea ministerului au fost finalizate pentru ca proiectul să poată fi implementat.

Pavajul vechi a fost descoperit în martie 2023 în cadrul unor lucrări de reabilitare capitală a străzii 31 august 1989. Pentru ca arheologii să poată face cercetările, lucrările au fost sistate de Primăria Chișinău la câteva zile după descoperire. În urma unor analize de câteva săptămâni, specialiștii au stabilit că pavajul a fost aplicat pe 31 august în anii 1869 și 1870, fiind una dintre primele străzi din Chișinău cu caldarâm. Experții precizează că după cel de-al Doilea Război Mondial, în cadrul acțiunilor ample de reconstrucție a centrului istoric de către specialiștii sovietici, pe mai multe străzi din oraș, cum ar fi Armenească, Vlaicu Pârcălab, Columna, Pușkin, Ștefan cel Mare pavajul vechi fie a fost acoperit cu asfalt, fie a fost scos.

Loading Next Post...
Urmărește-ne
Search
Loading

Signing-in 3 seconds...

Signing-up 3 seconds...