
Mii de oameni se adună în centrul Chișinăului, pentru a participa la o acțiune de protest, organizată de Partidul Socialiștilor, Inima Moldovei, Partidul Popular din Moldova și Partidul Comuniștilor, care s-au unit recent pentru a forma un bloc electoral. Manifestanții s-au strâns în diferite sectoare și au pornit în marș spre scuarul Teatrului Național de Operă și Balet.
Potrivit liderului PSRM, Igor Dodon, la manifestație sunt așteptați aproximativ 10.000 de oameni. Acesta acuză însă autoritățile că ar bloca microbuzele care transportă manifestanții la Chișinău, prin „controale abuzive”.
„Puterea PAS se teme de vocea poporului și aplică metode dictatoriale. Poliția politică ne documentează azi pe noi, dar și noi documentăm abuzurile comise împotriva cetățenilor. Răspunderea va veni inevitabil”, a scris Dodon pe rețelele de socializare.
Cu un mesaj public a ieșit și fosta bașcană Irina Vlah, președintele Partidului „Inima Moldovei”.
„Timp de patru ani, PAS a distrus țara și a semănat ură. Inima Moldovei se unește cu alte trei partide de opoziție pentru a-i trage pe galbeni la răspundere, pentru a izgoni PAS și a pune capăt haosului, sărăciei și minciunii. Ziua de 28 septembrie va fi ziua victoriei asupra PAS și începutul renașterii Moldovei”, a declarat Vlah, în timp ce se afla în fruntea unei coloane de manifestanți.
Organizatorii mai acuză guvernarea PAS de lipsă de reforme, justiție selectivă, presiuni asupra opoziției și că ar fi ruptă total de realitate.



