Românii din străinătate au început să voteze la prezidențiale. R. Moldova, printre statele cu cea mai mare prezență

Cetățenii români din afara României pot vota deja la scrutinul prezidențial. Până la ora 08.30, la urne se prezentaseră 7500 de alegători. La secțiile din R. Moldova prezența era de 700 de votanți.Primii români care au mers la urne au fost cei din Noua Zeelandă, care au început a vota încă de la ora 22.00, ora R. Moldova.

În total, în stânga Prutului au fost deschise la acest scrutin 64 de secții de votare, cu 6 birouri mai multe decât la scrutinul din toamna 2024. Cele mai multe, 20 la număr, sunt în municipiul Chișinău. Câte 18 birouri vor fi în regiunea de nord și de centru a R. Moldova și 8 în raioanele de sud.

R. Moldova este pe locul al șaselea după numărul de secții, după Italia (161), Spania (147), Marea Britanie (108), Germani (88) și Franța (69). În diasporă, pentru prezidențiale au fost deschise, în total, 965 de birouri.

La alegerile prezidențiale, cetățenii români din afara granițelor României vor putea trei zile, vineri, sâmbătă, duminică, începând de la ora 07.00 și până la ora 21.00, ora locală a României. Față de alegerile precedente, când românii din străinătate puteau vota până duminică la 21:00, ora locală a țării unde se află, Guvernul a modificat această prevedere, iar acum secțiile de votare din străinătate se vor închide duminică la ora 21:00 a României.

Prin modificarea programului de vot pentru ziua de duminică, 4 mai, vor fi afectați românii din majoritatea statelor lumii. Nu vor fi afectați cei care vor vota, de exemplu, din Grecia, Bulgaria, Republica Moldova, Ucraina, state cu același fus orar ca al României. Însă în cazul românilor din SUA, duminică, birourile vor fi deschise doar câteva ore. Cei din New York, de exemplu, vor putea vota doar până la ora 14.00, iar cei din California – până la 11.00.  

Leave a reply

Loading Next Post...
Urmărește-ne
Search
Loading

Signing-in 3 seconds...

Signing-up 3 seconds...