Liderul Partidului Socialiștilor, Igor Dodon, a anunțat că deputații PSRM din Parlament vor susține proiectul de lege al „agenților străini”, propus de colegii lor comuniști. Potrivit lui, astfel de prevederi

Deputaţii Partidului Comuniştilor au înregistrat în Parlament un proiect de lege referitor la „agenţii străini. Proiectul defineşte agenţii străini ca persoane fizice sau juridice care obţin cel puţin 50% din