Compania aeriană Lufthansa se confruntă cu o nouă grevă a însoțitorilor de bord, programată pentru vineri, într-un moment sensibil pentru transportul aerian, în plin sezon al vacanțelor de Paște. Sindicatul

Europa se confruntă cu perturbări majore în transportul aerian și feroviar, după declanșarea unor greve ample în Belgia și Germania, care afectează zeci de mii de pasageri. Perturbările se resimt
Sute de pasageri au fost nevoiți să își petreacă noaptea la bordul unor aeronave parcate pe aeroportul din Munchen, după ce ninsorile puternice au provocat întârzieri și anulări de zboruri.
Companiile aeriene din cadrul „Lufthansa Group” intenționează să reia zborurile către și din Israel începând cu data de 5 septembrie. Această decizie vizează transportatorii aerieni „Lufthansa Airlines”, „Austrian Airlines”, „Brussels