Fostul ministru ucrainean al Apărării, Mihailo Fedorov, încearcă să atragă capital american pentru crearea unui fond destinat dezvoltării unor noi tehnologii și arme pentru Ucraina. Printre priorități se numără roboții
Fostul ministru ucrainean al Apărării, Mihailo Fedorov, încearcă să atragă capital american pentru crearea unui fond destinat dezvoltării unor noi tehnologii și arme pentru Ucraina. Printre priorități se numără roboții
Ucraina pare să piardă treptat războiul cu Rusia și mai are doar câteva luni pentru a lua decizii-cheie care ar putea schimba cursul conflictului, a declarat fostul ministru al Apărării
Fostul ministru ucrainean al Apărării, Mihailo Fedorov, acuză existența unor rețele extinse de corupție în ministerul pe care l-a condus. În context, el a cerut, din nou, autorităților de la
Organizarea alegerilor în Ucraina este imposibilă în actualele condiții de război, deoarece autoritățile nu pot garanta securitatea procesului electoral, a declarat consilierul președintelui Volodimir Zelenski, Mihailo Podoleak, într-un interviu acordat
Fostul ministru ucrainean al Apărării, Mihailo Fedorov, s-a conturat drept unul dintre potențialii rivali politici ai președintelui Volodimir Zelenski, însă apelul său pentru organizarea alegerilor în timpul războiului a provocat
Fostul ministru ucrainean al Apărării, Mihailo Fedorov, demis în luna iulie de președintele Volodimir Zelenski, ia în calcul o vizită în Statele Unite, care ar putea avea loc chiar săptămâna
Fostul ministru al Apărării al Ucrainei, Mihailo Fedorov, demis în luna iulie de președintele Volodimir Zelenski, a cerut organizarea alegerilor prezidențiale și găsirea unui mecanism care să permită desfășurarea scrutinului
Președintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, analizează posibilitatea demiterii comandantului-șef al Forțelor Armate, Aleksandr Sîrski, pe fondul celei mai grave crize din conducerea militară ucraineană de la începutul mandatului său, relatează Financial
Președintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, a anunțat joi că șeful Serviciului de Securitate al Ucrainei (SBU), Evgheni Hmara, va prelua funcția de ministru interimar al Apărării, după demiterea surprinzătoare a lui
Fostul ministru al Apărării al Ucrainei, Mihailo Fedorov, a lansat joi cele mai dure critici de până acum la adresa comandantului-șef al Forțelor Armate, Aleksandr Sîrski, pe care îl acuză