Primarul Capitalei, Ion Ceban s-a dezlănțuit astăzi, la ședința CMC, după ce a aflat că, în urma rectificărilor bugetare, Guvernul a lăsat municipiul Chișinău fără 98 de milioane de lei,
Primarul Capitalei, Ion Ceban s-a dezlănțuit astăzi, la ședința CMC, după ce a aflat că, în urma rectificărilor bugetare, Guvernul a lăsat municipiul Chișinău fără 98 de milioane de lei,
Șeful pe economie din Parlament, Radu Marian, logoreicul principal pe subiectul „vremuri bune”, s-a gândit să tragă și el un scuipat către norod, de la înălțimea funcției în care se
Tot ce PAS critica în perioada statului capturat – pomeni electorale, ajutoare distribuite înainte de alegeri, manipulare din banii publici – exact asta fac și ei acum. Este reacția liderului
Partidul Social Democrat European califică ajutoarele de Paști, anunțate de Guvern, drept acțiuni de PR politic și acuză puterea că folosește fondurile europene pentru a-și face imagine înainte de alegeri.
PAS a intrat în clubul select al partidelor care au înțeles că doar pomenile electorale mai pot salva oarecum situația politică precară în care au ajuns. Programul „Spor pentru Moldova”,